Gimnaziul „Dumitru Matcovschi” din municipiul Chișinău devine liceu. Potrivit șefului-adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport (DGETS), Andrei Pavaloi, decizia vine în urma mai multor solicitări din partea părinților elevilor și a profesorilor.
Andrei Pavaloi a menționat că instituția dispune de spații suficiente pentru a fi deschise încă șase clase. Potrivit acestuia, nu există riscul supraaglomerării.
Numărul de elevi este în creștere și instituția dispune de câte două clase paralele la toate clasele – de la I-a la a IX-a. Părinții absolvenților de gimnaziu au venit cu mai multe solicitări ca elevii să-și continue studiile în cadrul instituției.
Adrei Pavaloi, șef-adjunct al DGETS
Reprezentantul DGETS a precizat că capacitatea instituțională este de 640 de locuri. Potrivit datelor SIME, în gimnaziu învață 346 de elevi.
Decizia a fost aprobată de Consiliul Municipal Chișinău cu 37 de voturi.
O altă decizie care a fost aprobată este deschiderea grupelor de grădiniță în cadrul Gimnaziului „Adrian Păunescu”. Astfel, instituția va fi reorganizată în Complex Educațional Gimnaziu-Grădiniță „Adrian Păunescu”, cu implementarea programului educațional Waldorf.
Inițiativa vine în urma solicitării părinților pentru acest model educațional și a necesității extinderii ofertei de grădinițe și clase Waldorf în municipiul Chișinău, în special în sectoarele Centru și Botanica. În cadrul complexului, vor fi create grupe de grădiniță și clase care vor activa conform principiilor pedagogiei Waldorf. Acest model educațional este axat pe dezvoltarea armonioasă, creativitate și învățare prin experiență.
Clasele Waldorf își vor începe activitatea din 1 septembrie 2026, iar grupele de grădiniță vor fi deschise după finalizarea lucrărilor de amenajare a spațiilor. Actualmente, în Gimnaziului „Adrian Păunescu” sunt înscriși 392 de elevi.
Decizia a fost aprobată de Consiliul Municipal Chișinău cu 41 de voturi.






