Un antreprenor american a renunțat la milioanele din salariu în favoarea angajaților săi

2DCOkKuPwh001n5tIE5oQA
Foto: PC: Meduza.io

Un studiu de fericire l-a convins pe CEO-ul unei companii americane să ofere tuturor angajaților salariul minim de 70.000 de dolari pe an. Dan Price, fondatorul companiei Gravity Payments, susține că a citit acest studiu despre fericire și astfel, i-a venit ideea de a face ceva pentru bunăstarea emoțională a angajaților lui, scrie TOTB.ro.

Studiul susține că această bunăstare emoțională (definită drept „calitatea emoțională a experienței zilnice a unui individ, frecvența și intensitatea experiențelor precum bucuria, stresul, tristețea, furia și afecțiunea, care fac viața cuiva plăcută sau neplăcută”) depinde de venitul fiecărui individ, până la un punct – un punct tradus în suma de aproximativ 75.000 de dolari pe an.

Luni după-amiaza, Dan Price şi-a surprins toţi cei 120 de angajaţi, anunţându-i că planul său este ca, în următorii trei ani, să crească nivelul salariului minim din companie până la 70.000 de dolari anual, pentru toată lumea. Price a pus bazele companiei sale din Seattle în anul 2004, pe când avea 19 ani; obiectul de activitate al firmei îl reprezintă procesarea plăţilor cu cărţi de credit. Cum anume va putea să plătească un salariu minim de 70.000 de dolari anual fiecărui angajat? Îşi va reduce propriul salariu, care este de aproape un milion de dolari anual, la… 70.000 de dolari. Totodată, va folosi, în acest scop, şi aproape 80% din profitul anticipat de 2,2 milioane de dolari al companiei, pentru anul în curs.

Salariul mediu în companie este, acum, de 48.000 de dolari pe an. Iniţiativa fondatorului companiei va creşte salariile a cel puţin 70 de angajaţi, dintre care 30 vor avea un salariu dublu faţă de cel din prezent, în aceste condiţii. Price consideră că discrepanţa salarială dintre el şi un angajat obişnuit este „ridicolă, absurdă” şi mărturiseşte că singurele sale „extravaganţe” sunt snowboarding-ul şi achitarea notei de plată la bar. Conduce un Audi vechi de 12 ani, primit în regim „barter” de la un vânzător local de maşini. Şi-a pornit afacerea în camera de cămin, când era student, cu bani primiţi de la fratele lui mai mare. Acum, procesează tranzacţii de 6,5 miliarde de dolari, pentru mai mult de 12.000 de afaceri.

Pentru Dan Price, iniţiativa aceasta nu este o scamatorie cu scop publicitar şi nici vreo tentativă de a câştiga capital politic, spune chiar el. S-a inspirat din poveştile reale ale prietenilor săi, care s-au plâns despre cât de greu le este să facă economii, chiar şi cu salarii mai mari decât minimul federal de 7,25 de dolari pe oră. Şi-a propus să facă un gest care să combată problema inegalităţii salariale, financiare, dar fără să crească, deloc, costurile serviciilor oferite clienţilor companiei. Îşi va menţine salariul său la minimul de 70.000 de dolari până când compania va ajunge din nou să aibă profitul pe care îl are în momentul de faţă, când noua schemă salarială va intra în vigoare. Studiul despre fericire care l-a inspirat pe Price este semnat de Angus Deaton şi Daniel Kahneman, psiholog câştigător al unui premiu Nobel.

Citiţi întreaga poveste pe The New York Times.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente