Cazul fetelor din bibliotecă: Doi suspecți învinuiți de proxenetism reținuți

media_142062680523050000
Foto: Ofițerii INI au identifica doi suspecți în cazul fetelor din bibliotecă

Doi bărbați, un moldovean şi un cetăţean străin, au fost reținuți în cazul moldovencelor care prestau servicii sexuale online în localuri publice, printre care și bibliotecile din Chișinău.

Acţiunile poliţiei şi ale procuraturii au avut drept scop stabilirea caracterului infracţional prin prisma posibilei exploatări sexuale a tinerelor. Acțiunile speciale de investigaţie desfăşurate în acest sens, au stabilit că faptele constatate întrunesc elementele infracţionale prevăzute de art. 220 al CP al RM „Proxenetism”.

Investigaţiile desfăşurate au stabilit caracterul transfrontalier şi bine organizat de săvârşire a  infracţiunii cu utilizarea tehnologiilor informaţionale, ceea ce face acest caz să fie unul distinct în raport cu cazurile de proxenetism investigate anterior. A fost stabilită identitatea principalilor organizatori, unul dintre ei fiind cetățean al altui stat.

Astfel, s-a stabilit că organizatorii recrutau tinere cu vârsta cuprinsă între 18 și 23 ani, fiind îndemnate să presteze servicii sexuale în regim on-line în diferite locuri publice (biblioteci, cafenele, parcuri, automobile).

Actualmente, poliția a identificat 9 tinere care au fost determinate să presteze servicii sexuale on-line. Pentru aceste servicii, clienţii efectuau plăţi pe conturi bancare deschise de către organizatori în străinătate. Ulterior, pentru legalizarea provenienţei acestora, banii, în sume impunătoare, erau extraşi în numerar la instituţiile bancare din RM şi divizaţi între organizatori.

Pentru reţinerea conducătorului reţelei, cetăţean străin, poliţia a realizat un complex de măsuri speciale de investigaţie pentru a trezi interesul acestuia de a intra pe teritoriul Republicii Moldova.

La 4 februarie, curent, organizatorii de bază, un moldovean de 30 de ani şi cetăţeanul străin, de 35 ani au fost reţinuţi de poliţie pentru un termen de 72 ore. Potrivit poliției, suspectul străin a sosit pe teritoriul Republicii Moldova pentru a căuta o oportunitate de a-și extinde acest „business infracţional” şi pe teritoriul României.

Pe aceste fapte a fost inițiată o cauză penală pe „proxenetism”.

Poliţia continuă să desfăşoare măsuri de investigaţie şi de urmărire penală în vederea stabilirii şi altor complici precum şi a veniturilor obţinute de pe urma acestor acţiuni ilegale. Corespunzător, vor fi desfăşurate investigaţii financiare paralele atât pe teritoriul RM, cât şi în străinătate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Olesea Cember
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente