Carnavalul de la Veneția a început cu multe măști, dar și cu multă apă. Cel mai cunoscut simbol al orașului, Piața San Marco, este inundată de apă, dar acest lucru nu împiedică turiștii sau localnicii să se bucure de sărbătoare.
Tradiționalul Carnaval de la Veneția și-a deschis porțile vineri, 31 ianuarie, și se desfășoară până în data de 17 februarie.

Potrivit e-cultura, Carnavalul de la Veneția se înscrie între cele mai spectaculoase manifestări de acest tip de pe continentul european, care cuprinde, în fiecare an, manifestații stradale, baluri mascate, concerte și parade ale costumelor. Își are originea în ritualurile ancestrale de trecere de la iarnă la primăvară.
Istoria Carnavalului de la Veneția începe în anul 1162, primul document scris care atestă această manifestație datând însă din 1268, când este menționată și folosirea măștilor. A fost autorizat oficial printr-un act emis de Senatul Republicii în 1296, în care se stipula că toată lumea are dreptul la distracție înainte de lăsatul secului pentru Postul Paștelui.

Carnavalul a luat o amploare internațională în secolul al XVIII-lea, când tineri bogați din întreaga Europă veneau incognito la Veneția să se distreze fără a fi recunoscuți. Tradiția a continuat până în 1930, când Mussolini a interzis carnavalul.
Abia în 1979, un grup de venețieni au hotărât să reînvie tradiția. Ulterior, carnavalul și măștile venețiene au devenit un simbol al Cetății Dogilor și o atracție pentru turiștii din întreaga lume. Ascunzând identitatea, măștile au făcut din seducție o armă incitantă ce a permis infidelitatea și amestecul claselor sociale în vremurile de demult. În prezent, ele oferă însă, doar un aer misterios ce face carnavalul venețian atât de special.

Măștile conferă unicitate carnavalului, în același fel în care gondolele conferă aerul de poveste Veneției. Măști reprezentând personaje din commedia dell’arte sau măști sinistre, măști colorate și strălucitoare, costume de epocă, muzică de viori, săli de bal, focuri de artificii, fac din acest eveniment unul cu totul aparte.
Cea mai cunoscută deghizare este „Bauta”, o mască albă cu un nas încovoiat, asortată cu o pelerină neagră și un tricorn, adică o pălărie cu trei colțuri, numită tabarro. Alte măști celebre purtate de-a lungul timpului la carnavalul vențian sunt „Morreta” și “Gnaga”.
Cel mai faimos magazin de măști venețiene este „Carta Alta” de unde pot fi achiziționate de la măști din plastic sau din materiale textile, până la cele din ceramică, al căror preț variază între câteva zeci și câteva sute de euro.

Cei mai cheltuitori turiști, dar și cei mai numeroși care se prind anual în iureșul carnavalului provin din Franța, Germania și Marea Britanie.
Costumele pentru carnaval erau, odinioară, confecționate manual, reprezentând adevărate opere de artă. Astăzi reprezintă o mică industrie, existând centre pentru închirierea lor și nenumărate magazine pentru cumpărarea acestora.
Cele mai apreciate și îndrăgite de către turiști sunt festivitățile de deschidere și de închidere ale carnavalului. Acțiunea care anunță în mod tradițional începutul Carnavalului de la Veneția este „Zborul îngerului”, lansat din turnul clopotniței Bazilicii San Marco, o tradiție foarte veche ce adună o mulțime impresionantă de oameni în Piața San Marco. Personajul care întruchipează un înger „zboară” de pe Turnul Campanile pe deasupra mulțimii adunate în piață, timp în care poate fi admirat cortegiul de personaje istorice, în frunte cu Dogele și soția acestuia.










