(foto) În plină iarnă, curcubeul ne-a spus azi „Bună dimineața!”

curcubeu
Foto: Curcubeul observat azi, 11 ianurie. PC: Instagram/sergiu27

Cei care s-au trezit azi devreme au avut prilejul să admire curcubeul pe cerul senin al dimineții de duminică, 11 ianuarie. Frumosul fenomen optic a fost imortalizat de internauți în toată splendoarea sa.

Curcubeul este un fenomen optic care apare când lumina Soarelui suferă fenomenele de refracţie, reflexie şi difuzie la întâlnirea cu picăturile de apă din atmosferă; are aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer.

La contactul cu un strop mărunt de apă, lumina albă este discompusă în frecvenţe individuale corespunzătoare culorilor din spectrul vizibil, prin refracţie, la fel ca la intrarea într-o prismă optică. O parte din lumina din interiorul picăturii de apă este reflectată la contactul cu marginea opusă a stropului de apă, iar o alta se discompune încă o dată la momentul ieşirii din picătura de apă, amplificând separaţia culorilor. Separarea în frecvenţele individuale, combinată cu existenţa unui număr mare de picături de apă expuse luminii solare, creează un curcubeu de formă circulară.

Așa s-a văzut curcubeul azi dimineață:

Curcuebul observat pe 11 ianuarie 2015. PC: Facebook/Cupcea Ion

#Январь #Дождь #Радуга – C-c-combo!

A photo posted by Иван Бану (@banuivan) on

In my way to morning football game with a beautiful rainbow over the sky. #rainbow

A photo posted by Valeri Crudu (@valerxx22) on

  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente