(foto, video) Selfie-uri zilnice timp de 24 de ani, 8 luni, 11 zile și 2 minute

kommersant.ru
Foto: PC: kommersant.ru

Celebrul selfie a apărut încă mulți ani urmă, acest de gen de fotografii a prins la public însă abia acum. Dacă intri pe una din rețelele de socializare, cu siguranță o să observi o mulțime de fotografii de genul dat.

Selfie-ul este o poză pe care ţi-o faci singur, cu telefonul sau cu aparatul foto. El a devenit cuvântul anului 2013, iar 2014 a fost declarat „Anul Selfie”.

Însă până a se întâmpla toate aceste evenimente, un fotograf, pe numele său Karl Baden a început să-și facă fotografii în fiecare zi începând cu 23 februarie anul 1987, când acesta avea vârsta de 34 de ani. Proiectul poartă denumirea de „Every day”. Din acel moment bărbatul are adunate peste 9.500 de poze, iar o parte din acestea le-a utilizat pentru a crea un film de două minute, în care puteți vedea cum fața lui sa schimbat de-a lungul a peste 24 de ani în care realizează experimentul.

Karl, ajuns la vârsta de 60 de ani, continuă să facă selfie-uri zilnice. Acesta intenționat nu își schimbă coafura, se rade, folosește același obiect, aceeași cameră de fotografiat, exact aceeași iluminație și de fiecare dată se așează în aceeași poziție față de aparat. Dacă călătorește undeva, Baden își ia tot inventarul ca să realizeze fotografiile. În cei peste 27 de ani cât proiectul său e în desfășurare, el doar într-o zi nu s-a fotografiat, iar asta se spune că s-a întâmplat în data de 15 octombrie 1991, când dânsul întârzia la serviciu.

Fotograful nu dorește să întrerupă ideea sa și declară că va continua până când va înceta să mai trăiască. El mai speră că după moartea sa, fotografiile – întregul proiect va ajunge în vreun muzeu.

 

PC: lurkmore.to
PC: lurkmore.to

Karl are și un urmaș, care se numește Noah Kalina, acesta la fel se fotografiază zilnic, începând cu anul 2000. Tânărul a realizat și el un video în care-și demonstrează schimbările ce au avut loc timp de 12 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente