S-a scurs anul 2014, fiecare dintre voi sperând că următorul va fi unul mai bun, cu mai multe realizări și vise împlinite. Acest an a fost unul bogat în evenimente, atât pozitive cât și negative, dar să le luăm pe rând.

Pe pagina unei comunități din Facebook, a apărut o imagine, în care sunt reprezentate cele mai semnificative și importante evenimente, după părerea lor, care au avut loc pe tot parcursul anului 2014. Manifestațiile au fost împărțite, câte una pentru fiecare lună. Astfel, a fost creată așa o listă. Dacă facem abstracție de faptul că unele evenimente au avut loc cu câteva zile înainte sau după începerea unei luni, atunci cam așa se rezumă anul 2014.

 

Ianuarie, JO de iarnă de la Soci

 

PC: captură video

PC: captură video

A XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă s-a desfășurat în orașul Soci, Rusia în perioada 7 – 23 februarie 2014. Republica Moldova a fost și ea prezentă la concurs. Totodată, este de menționat faptul că sportivii moldoveni au purtat în mâini un fular ce avea pe o parte drapelul țării greșit imprimat, fiindu-i inversate culorile. Încă un incident care s-a produs, a fost atunci, când o melodie de-a lui Eugen Doga a sunat la deschidere și a fost trunchiată, după cum susține susține artistul.

 

Februarie, închiderea JO de iarnă de la Soci

 

PC: gandul.info

PC: gandul.info

A XXII-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci s-a încheiat în data de 23 februarie 2014 cu o ceremonie de la stadionul olimpic ”Fisht”. Ceremonia a oferit o concluzie luminoasă și emoțională a Jocurilor și a fost dedicată culturii ruse. Clasamentul pe medalii a fost câștigat de țara gazdă. Olimpiada a devenit și subiect pentru glumele vizitatorilor. Pe rețelele de socializare ale jurnaliștilor, sportivilor atât ruși, cât ți internaționali apar fotografii și comentarii sarcastice despre pregătirea Olimpiadei din Soci. Una din cele mai populare fotografii este cea cu veceul dublu neseparat.

 

Martie, Premiul Oscar

 

PC: metro.co.uk

PC: metro.co.uk

Premiile Academiei Americane de Film, cunoscute popular sub numele de Premiile Oscar, sunt niște premii decernate anual de către Academia Americană de Film. În anul 2014 a avut loc cea de-a 86-a ediție a concursului și aici puteți vedea toți premianții. Unul din cei mai ghinioniști, probabil, actori care există este Leonardo DiCaprio. Acesta a fost nominalizat în repetate rânduri, dar de fiecare dată nu a luat statuia râvnită. La această ediție povestea s-a repetat și el a rămas fără premiu. Oscarul din 2014 a intrat în istorie, datorită celui mai popular selfie făcut vreodată, dar și a altor momente curioase întâmplate acolo.

 

Aprilie, incidentele din peninsula Crimeea

 

PC: digi24.ro

PC: digi24.ro

Crimeea este o republică autonomă a Ucrainei, dar care, ca urmare a crizei din 2014 a intrat în componența Rusiei. Toate acestea s-au întâmplat în urma unui referendum controversat. Crimeea ocupă peninsula omonimă din nordul Mării Negre. În urma acestor evenimente, UE a aplicat în repetate rânduri sancțiuni asupra Federației Ruse.

 

Mai, Eurovision

 

PC: PC: instagram.com/@conchitawurst

PC: instagram.com/@conchitawurst

Concursul Muzical Eurovision este o competiție anuală desfășurată între multe dintre țările care sunt membre active ale UE de Radio și Televiziune. Fiecare țară participantă înscrie un cântec pentru a fi interpretat în direct la televizor și la radio, după care acordă voturi cântecelor celorlalte țări pentru a se determina cea mai apreciată melodie participantă. Ediția din acest an s-a desfășurat în Copenhaga, Danemarca și a fost câștigată de Austria, reprezentată de Conchita Wurst (25 ani), pe numele său real Thomas Neuwirth. Au apărut multe speculații și discuții despre controversatul artist, iar contul său de pe Instagram devenise tot mai urmărit. Participanta din parte Moldovei nu a ajuns în finală. Cristina Scarlat a concurat cu piesa „Wild Soul”. Ediția din 2015 se va desfășura, tradițional, în luna mai, de această dată în Austria.

 

Iunie, Campionatul Mondial de Fotbal

 

Fanii de la Chișinău

Fanii de la Chișinău

Campionatul Mondial de Fotbal 2014 a fost la cea de-a 20-a ediție și a avut loc în Brazilia, între 12 iunie și 13 iulie 2014 (32 de zile). E unul din cele mai urmărite evenimente de pe planetă, care adună audiențe extraordinar de mari. Marele trofeu a fost câștigat de naționala Germaniei care a bătut Argentina după reprizele de prelungiri. Au fost înmânate și cele 5 premii Balonul de Aur, Mănușa de Aur, Gheata de Aur, Fair Play și Cel mai bun tânăr jucător. După disputarea finalei, a avut loc ceremonia de închidere, organizată cu mare fast. Următoarea ediție, cea din 2018, va avea loc în Federația Rusă.

 

Iulie, prăbuşirea avionului companiei Malaysia Airlines

 

PC: someseanul.ro

PC: someseanul.ro

Avionul companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit în regiunea ucraineană Donețk. La bordul acestuia se aflau 295, majoritatea fiind cetățenii ai Olandei. Cazul rămâne încă nedecis, pe parcursul lunilor, dfiind speculate mai multe cauze de ce avionul nu a ajuns la destinație. Un olandez care și-a pierdut fiica în această catastrofă îl învinuiește pe președintele Rusiei, Putin, că ar fi vinovatul. Acesta a scris o scrisoare deschisă care a devenit virală în presă.

 

August, Ice Bucket Challenge

 

alexwater

Ice Bucket Challenge (Provocarea găleții de apă cu gheață) este o campanie de donații, dedicată ajutorării celor suferinzi de scleroză laterală amiotrofică  (boala Charcot sau boala Lou Gehrig) și conștientizării acestei maladii, de care suferă și Stephen Hawking. Ești nevoit să-ți torni o găleată de apă rece peste tine și să provoci alte câteva persoane să o facă, aceștia având la dispoziție 24 de ore. Evident, fiecare trebuia să doneze o sumă simbolică. În Moldova a căpătat popularitate după ce echipa #diez a acceptat provocarea, în scopuri caritabile, după ce a fost publicată știrea în care Mark Zuckerberg și Bill Gates au făcut și ei Ice Water Bucket Challenge. Pe parcursul săptămânilor, zeci de oameni din Moldova au preluat inițiativa și au îndeplinit această provocare. Banii adunați au fost donați către Hospice Angelus Moldova, iar la un moment dat, organizația a primit în conturi suma de aproximativ 100 de mii de lei. O mulțime de oameni din întreaga lume au participat la IBC și, desigur, au existat momente nereușite și amuzante. Și cum internauții să nu facă meme-uri pe seama acestui flashmob?

 

Septembrie, poze nud ale vedetelor încărcate în internet

 

PC: romaniatv.net

PC: romaniatv.net

Un scandal a făcut ca Hollywood-ul să se trezească, mii de poze cu vedete dezbrăcate, furate din telefoane, au apărut în internetFotografiile au fost furate de un hacker prin intermediul iCloud, înainte de a fi publicate pe 4chanFBI-ul dar și Apple-ul au demarat investigații pentru a afla cine se face vinovat în acest caz.

 

Octombrie, ebola

 

PC: observator.tv

PC: observator.tv

Febra hemoragică este o boală infecțioasă virală severă. Ea a fost descoperită în 1976, pe malurile râului Ebola. Potrivit savanților de la Stanford, liliecii sunt principalele surse ale acestul virus. Focare de Ebola au mai avut loc în 1976, 1979, 1994, 2000 – 2004, 2007 – 2009, cel din 2014 fiind cel mai sever de până acum. Mai multe curiozități despre virus vedeți aici. Și în Moldova au apărut alerte de infecții, însă ele s-au adeverit a fi false.

 

Noiembrie, pregătirile pentru Alegerile Parlamentare din Moldova

 

PC: cec.md

PC: cec.md

În ultima zi de toamnă, în data de 30 noiembrie au avut loc alegerile Parlamentare din Republica Moldova. La urnele de vot au ieșit aproximativ 56% din populația cu drept de vot. Aici vedeți ce partide au acces în legislativ și câte mandate a obținut. Scrutinul a oferit multe surprize și emoții. Alegerile s-au mai remarcat prin participarea activistului Oleg Brega. Internauții, activi ca întotdeauna, au creat meme-uri pe seama evenimentului din 30 noiembrie.

 

Decembrie, rubla rusească

 

PC: Facebook/ Cristi Mariuta

PC: Facebook/Cristi Mariuta

Rusia, lovită de sancțiunile din partea UE și SUA, se pare că a intrat într-o criză. Valuta națională – rubla, a scăzut vertiginos în ultimile săptămâni.  Astfel, la un moment dat un euro a ajuns să fie cumpărat la casele de schimb valutar cu o sută de ruble. Unii tratează criza din Rusia cu umor și încarcă fotografii ironice pe conturile din Instagram.

Evident, e o listă subiectivă a celor mai importante evenimente din anul 2014, însă și ea are dreptul la existență. Urmează 2015, în care cu siguranță ne așteaptă multe manifestații interesante și emoții de tot genul. Curaj și pace.