(foto, video) Dorin Chirtoacă face trolling și recunoaște că-i de jină

chirtoaca_1_-465×390
Foto: Dorin Chirtoacă PC: evz.ro

Singurul om care este vinovat pentru tot ce se întâmplă în Chișinău, mai ales când are loc vreo ploaie torențială sau te blochezi în ambuteiaj, este Primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă.

Pur și simplu nu există persoană mai vinovată decât edilul Chișinăului. Fiecare locuitor al acestui oraș rostește, probabil, cel puțin o dată pe zi propoziția „Chirtoacă-i de jină”. Ea deja a intrat adânc în mințile oamenilor. Pe parcursul anilor, cât acesta se află la cârma acestui municipiu, s-au spus o mulțime de glume despre el și au fost create meme-uri devenite celebre.

De puțin timp încoace, Dorin Chirtoacă a decis să folosească tactica – cea mai bună apărare este atacul. Astfel, pe contul său de Facebook, primarul capitalei a devenit autoironic.

 

PC: facebook/ Dorin Chirtoacă
PC: Facebook/Dorin Chirtoacă

Primarul a încărcat o poză cu un leu, unde, în loc de domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt se află chiar el. Acesta a apreciat ingeniozitatea celor care au realizat gluma și s-a folosit de moment pentru a-i felicita.

 

ewqew
PC: Facebook/Dorin Chirtoacă

După ce la Chișinău a fost prezentată autospeciala pentru intervenţii la înălţimi şi stingere a incendiilor, unde a participat și Primarul, imediat au apărut meme-uri pe seama aceasta. Dânsul a reacționat și de această dată, a postat o poză în care el, cu ajutorul autospecialei, cică ar fi ajuns în spațiu. La fotografie era atașat un mesaj, în care Domnul Chirtoacă făcea trolling și invita toți doritorii la un eveniment care trebuia să aibă loc.

 

 

A mai făcut glume pe seama sa și în reportaje video, nu doar în spațiul virtual. În fragmentul de mai sus el declară că, pentru tot ce se întâmplă în Chișinău, Chirtoacă-i de jină.

În cinstea lui a fost creată și o pagină de amuzament, numită Chirtoacă-i de jină.

Este bine când o persoană poate fi și este autoironică, însă cei care îl înconjoară trebuie să ia aminte, glumele nu trebuie să întreacă limitele bunului simț.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente