(foto) Ce au promis tinerilor, reprezentanții organizațiilor de tineret ale partidelor politice

IMG_2843
Foto: Organizațiile de tineret ale partidelor politice și-au prezentat programele electorale

Un nou eveniment din seria Serilor Bloguvern, i-a adus față în față pe reprezentanții organizațiilor de tineret ale partidelor politice de la guvernare și tinerii societății civile, care și-au manifestat curiozitatea față de programul electoral al fiecărui partid.

Bloguvern a vrut să demonstreze că tinerii sunt importanți și i-a invitat pe reprezentanții organizațiilor de tineret ale partidelor politice care au intrat în Parlament acum patru ani: PCRM, PLDM, PDM și PL, să povestească, pe scurt, care este programul electoral pe care îl susțin.

Organizația de Tineret a Partidului Liberal (Ion Cebanu)

Obiective:

# Integrarea în UE, ceea ce presupune: locuri de muncă bine plătite, independența justiției;
# Oficializarea limbii române;
# Combaterea corupției;
# Asumarea identității românești;
# Condamnarea crimelor regimului comunist de ocupație;
# Aderarea la NATO;
# Cei care vor altceva, înseamnă că nu se identifică cu interesele naționale ale Republicii Moldova.

Organizația de Tineret  a Partidului Comuniștilor (Inna Șupac)

Obiective:

# Creșterea burselor;
# Să revenim la practicile pozitive, pe care am reușit să le implementăm timp de 8 ani de guvernare;
# Bani în buget sunt, noi dorim să-i investim în politicile de tineret.

Printre realizările enunțate:

# Anual erau majorate bursele pentru studenți;
# Am construit mai multe blocuri de studii pentru mai multe universități și colegii;
# Indemnizații pentru susținerea tinerilor specialiști.

Organizația de Tineret  a Partidului Liberal Democrat

# Suntem un partid al oamenilor curajoși, pentru că:
1. Am dublat bugetul de stat al Republicii Moldova, în doar patru ani;
2. Am dotat toate căminele studențești cu calculatoare, care au fost conectate la internet;
3. Dacă ați auzit de reforme, ele se asociază cu: reforma în educație, în domeniul ordinii publice, domeniul sănătății;
4. Noul Cod al Educației regândește modul în care educația este percepută la noi în țară;
5. Circulăm liber în Uniunea Europeană.
Direcția noastră este clară: spre Uniunea Europeană, obiectiv enunțat în cadrul Planului PLDM 2020.

Organizația de Tineret a Partidului Democrat

# Uniunea Europeană nu înseamnă numai libertăți în ceea ce privește: circulația, bunurile, serviciile, capitalurile, persoanele;
# Uniunea Europeană înseamnă sate moderne, infrastructură, investiții în tineri în măsura în care să se poată dezvolta individual;
# Noi așa creștem Moldova, mai puțin cu slogane, mai mult cu fapte.

Obiective:
# Educație de calitate. Privim educația ca drept și nu ca posibilitate;
# Lucrăm la o lege privind bursele private;
# Trebuie să creștem Moldova rațional, după modelul european;
# Noi avem nevoie de pragmatism, consens și muncă;

„La Bloguvern noi scriem simplu și interesant despre activitatea statului astfel, încât tinerilor să le fie utilă această informație. Am chemat reprezentanții celor patru partide, care au avut acces la putere timp de patru ani și în mod intenționat reprezentanți ai organizațiilor de tineret”, ne-a spus Anastasia Primov, organizatoare a evenimentului. Anastasia a menționat că vor mai fi organizate evenimente similare, la solicitarea celorlalte partide, doar dacă formațiunile politice respective dispun și de organizații de tineret reprezentative.

Participanți la eveniment
Participanți la eveniment
Organizațiile de tineret ale partidelor politice și-au prezentat programele electorale

Sesiunea de întrebări
Sesiunea de întrebări
Sesiunea de întrebări
Sesiunea de întrebări
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente