Aleksandr Borodai, premierul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, şi-a anunţat joi demisia, urmând să fie înlocuit de Aleksandr Zaharcenko.
„Astăzi, în cursul unei reuniuni a Guvernului, am anunţat că voi părăsi postul de premier al Republicii Populare Doneţk, pentru că vreau o schimbare”, a declarat Borodai, cetăţean rus, scrie Mediafax.
„Vă reamintesc că am venit aici pentru gestionarea crizei, fiind, în limbaj comercial, un manager de începere a unui proiect. Am venit în momentul constituirii Republicii Doneţk, într-o stare de haos şi vărsare de sânge”, a explicat Borodai, precizând că va deveni viceprim-ministru, urmând ca funcţia de premier să fie preluată de Aleksandr Zaharcenko, un ucrainean apropiat de liderul militar al insurgenţilor proruşi, Igor Strelkov.
Zaharcenko, care se apropie de 40 de ani, s-a numărat printre primii separatiști care au ocupat clădirea administrației regionale din Donețk în timpul revoltelor pro-ruse din luna martie după înlăturarea de la putere a președintelui aliat Moscovei, Viktor Ianukovici, notează Reuters, citat de AGERPRES.
Luptele s-au intensificat în ultimele zile între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi, în oraşul Doneţk, focarul insurgenţelor din Ucraina.






