(video) World Cup 2014: SUA 2 – 2 Portugalia

2381805_big-lnd
Foto: Clint Dempsey, căpitanul SUA, celebrând golul de 2-1. PC: Stuart Franklin/FIFA via Getty Images

SUA și Portugalia au încheiat etapa a doua din fazele de grupe a Campionatului Mondial de Fotbal 2014 din Brazilia, disputând al 4-lea meci în cadrul grupei G pe Arena Amazônia din orașul Manaus.

După ce Germania a remizat 2-2 cu Ghana în cadrul aceleiași etape din aceeași grupă, SUA și Portugalia au repetat scorul. Unul care-i convine mai mult americanilor, însă îi supără din motiv că au pierdut 2 puncte în ultimile secunde ale meciului.

Portughezii au marcat primul gol repede. Deja în minutul 5 scorul era de 0-1. Nani a profitat de un luft al fundașului american Geoff Cameron și a șutat în partea superioară a plasei porții lui Tim Howard, care deja căzuse anticipând greșit șutul.

Până la pauză americanii au preluat inițiativa, au fost aproape de a egala, au avut mai multe cornere, însă scorul a rămas neschimbat.

În a doua repriză SUA a egalat, iar apoi a trecut în față. În minutul 64, Jermaine Jones a șutat din afara careului, mingea trecând lângă bară și oprindu-se în poarta apărată de Beto, care a rămas nemișcat la această reușită splendidă.

Al doilea gol pentru americani l-a semnat căpitanul Clint Dempsey, redirecționând mingea în poartă cu abdomenul, după pasa venită din partea mijlocașului Graham Zusi.

Lusitanii au reușit să egaleze în prelungirile partidei, Silvestre Varela a fost servit cu o centrare perfectă venită din partea lui Cristiano Ronaldo, marcând după o lovitură puternică de cap în poarta apărată de Howard.

Statele Unite ale Americii se situează comod pe locul 2 în grupa G a Campionatului Mondial FIFA 2014 și are nevoie de un egal cu Germania pentru a asigura avansarea în optimile de finală. Acest scenariu le-ar conveni perfect și germanilor, care în cazul unei remize cu echipa antrenată de germanul Jürgen Klinsmann ar elimina automat Portugalia și Ghana din competiție, dar și îi va asigura prima poziție în această grupă.

Clasamentul grupei G a CM 2014 din Brazilia, după două etape disputate. PC: fifa.com
Clasamentul grupei G a CM 2014 din Brazilia, după două etape disputate. PC: fifa.com

#diez vă recomandă să vizionați meciurile Campionatului Mondial 2014 în condiții excelente de imagine și sunet, într-o atmosferă răcoroasă la Brainstorm Cafe. Rezervați-vă locuri la masă la următoarele numere de telefon: 060841651, 068868073 și 079544807. Mai multe detalii pe #diez sau pe pagina de Facebook a localului.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente