Câtă apă se cheltuie pentru producerea lucrurilor pe care le utilizăm zilnic?

collage
Foto: PC: colaj #diez

Consumul de apă utilizată pentru fabricarea produselor pe care le considerăm fireşti poate fi mai mare decât ne-am imaginat vreodată. Află câtă apă se cheltuie pentru produse și alimente pe care uneori le consumăm irațional, fără să conștientizăm risipa pe care o producem.

În urma unui studiu realizat de Generation Awake, a fost conceput ghidul Awake  pentru apă, în care se specifică câtă apă se cheltuie pentru realizarea unor lucruri aparent simple pentru noi.

#1. O felie de pâine = 48 litri de apă

Pentru cei mai mulți dintre noi, pâine face parte din dieta zilnică și nu există motive pentru care acest lucru să se schimbe. În majoritatea cazurilor, pâinea conține grâu, care necesită apă pentru a crește, în timp ce apa ca atare este utilizată ca ingredient în multe tipuri de pâine. Cea mai bună modalitate de a menține cât mai redusă posibil amprenta de apă a pâinii pe care o cumperi este aceea de a nu o irosi. Pâinea nu are o durată de conservare foarte îndelungată, deci încearcă să nu cumperi cantități prea mari.

#2. 1 kg de orez = 2 497 litri de apă

Orezul este un aliment de bază în întreaga lume, însă producția acestuia presupune adeseori anumite costuri. Cei mai mari producători de orez la nivel mondial sunt țări din Asia, India, Pakistan și Thailanda, unde deficitul de apă reprezintă o problemă serioasă. Orezăriile sunt irigate extensiv, adesea utilizându-se apa din surse subterane.

#3. 1 tricou = 2 495 litri de apă

Bumbacul este fibra naturală cel mai intens folosită în industria textilă, însă producția acestuia are un impact major asupra epuizării rezervelor de apă și a calității acestora. Bumbacul este adesea cultivat și prelucrat în regiuni aride din afara Europei, unde se folosește apă din râuri pentru cultivarea bumbacului în locuri cu climat uscat. Este ușor să îți reduci amprenta de apă doar cumpărând mai puține tricouri sau înlocuind hainele din bumbac cu haine din fibre artificiale. De fiecare dată când porți un articol de îmbrăcăminte îi îmbunătățești eficiența de apă, așa că poartă hainele de cât mai multe ori posibil înainte de a le arunca. Atunci când le arunci, du-le la centrul de reciclare din zona ta.

#4. 1 pereche de jeanși = 9 982 litri de apă

Tuturor ne place să arătăm bine într-o pereche de jeanși, însă știi de câtă apă este nevoie
pentru realizarea unei singure perechi? Jeanșii necesită apă pentru creșterea bumbacului, pentru confecționarea și decolorarea lor, iar apoi, odată cumpărați, pentru spălarea lor.
Unii producători încearcă să reducă amprenta de apă a jeanșilor, învățându-i pe cultivatorii de bumbac din țări precum Brazilia și India cum să utilizeze apa mai eficient. În calitate de consumator, îți poți aduce aportul cumpărând jeanși comercializați ca fiind „produși cu un consum mai puțin intensiv de apă”, folosind mai mult timp jeanșii vechi înainte de a-ți cumpăra o nouă pereche și purtând jeanșii de mai multe ori între spălări.

#5. 1 măr = 82 litri de apă

Unele procese precum cultivarea și spălarea fructelor sunt imposibile fără apă – însă chiar și așa putem contribui la utilizarea mai eficientă a apei. Primul și cel mai important pas este acela de a nu irosi fructe perisabile, cum ar fi merele, deoarece toată apa care a fost folosită pentru cultivarea acestora este irosită de îndată ce acestea ajung la gunoi. De asemenea, încearcă, acolo unde este posibil, să cumperi fructe organice, la cultivarea cărora se evită utilizarea pesticidelor care contribuie la poluarea apei.

#6. 1 felie de brânză – 152 litri de apă

Precum în cazul cărnii, produsele lactate sunt un alt aliment a cărui producție necesită o
cantitate semnificativă de apă. În cazul brânzeturilor, apa este necesară în fiecare etapă a procesului de fabricație – de la culturile care produc furaje pentru animale, până la procesarea în sine a brânzeturilor. În timp ce brânzeturile sunt un aliment preferat pentru mulți dintre noi, nu este obligatoriu să le consumăm zilnic. Prin reducerea consumului nostru de produse lactate, vom genera o cerere mai mică de apă și vom reduce presiunea asupra rezervelor.

#7. 1 coală de hârtie A4 = 13 litri de apă

Fabricarea hârtiei este un proces cu un consum intensiv de apă, deci trebuie să o utilizăm
cât mai eficient posibil. Volume uriașe de apă se consumă pentru a face pasta și a albi hârtia și cu toate că o parte din aceasta este recirculată, o mare cantitate provine din sursele locale de apă. Apa utilizată de fabricile de hârtie colectează la rândul ei deșeuri, care adesea se întorc în apele de suprafață, cum ar fi râuri, canale și estuare.

#8. 1 kg carne de vită = 15 415 litri de apă

Dintre toate alimentele, carnea are una din cele mai mari amprente de apă, iar carnea de vită aduce cele mai mari prejudicii. Apa direct consumată de către bovine reprezintă numai o mică parte din amprenta de apă a cărnii de vită; cea mai mare parte este necesară pentru creșterea culturilor, în special soia și porumb, care sunt ulterior utilizate pentru hrana animalelor. Atunci când consumăm carne de vită hrănită cu astfel de culturi, utilizăm efectiv de două ori mai multă apă.

#9. 1 pizza margherita = 1 216 litri de apă

Atunci când privești o pizza margherita, nu te-ai gândi că pentru producerea ei s-a consumat o cantitate însemnată de apă. De fapt, sunt multe moduri în care o pizza mergherita utilizează apă. Sunt necesare cantități ridicate de apă pentru cultivarea roșiilor și creșterea culturilor cu care sunt hrănite vacile de lapte, care produc laptele pentru brânza mozzarella.

#10. 1 hamburger = 2 393 litri de apă

Pâinea și carnea de vită împreună reprezintă unul din cele mai populare feluri de mâncare
inventate vreodată – hamburgerul. De asemenea, sunt două produse pentru fabricarea
cărora se consumă o cantitate mare de apă. Pentru creșterea bovinelor este necesară mai multă apă decât în cazul oricărui alt animal, în timp ce grâul produs pentru a face pâine are nevoie de apă pentru a crește. Desigur, nu este nimic rău în a mânca ocazional câte un hamburger, însă de ce nu înlocuiești din când în când hamburgerul cu un burger vegetarian sau chiar cu unul cu pui, a cărui producție necesită aproximativ de trei ori mai puțină apă?

#11. O halbă cu bere – 170 litri de apă

Nu ai crede, însă volumul de apă consumat pentru a produce o halbă cu bere este mult mai mare decât volumul de lichid din pahar. De fapt, etapa de fermentație reprezintă numai o foarte mică parte din amprenta de apă a berii. Consumul principal de apă provine din cultivarea ingredientelor, cum ar fi hameiul și orzul, care sunt procurate din toate colțurile lumii.

#12. 1 ceașcă cu cafea = 132 litri de apă

Cafeaua este o băutură populară în întreaga lume, însă în special în Europa, unde consumăm mai bine de 3 milioane de tone anual. În cazul cafelei, problema este că apa necesară producerii sale nu este apă europeană; este apă provenită din regiunile unde este produsă cafeaua, locuri precum America Latină și Africa, unde rezervele de apă sunt de obicei reduse.

#13. 1 baton cu ciocolată = 1 720 litri de apă

Este greu de crezut că numai pentru producerea unui singur baton de ciocolată se consumă peste o mie de litri de apă, însă dacă ne gândim la ingredientele folosite pentru prepararea ciocolatei, lucrurile încep să devină mai clare. Cacao, zahăr, lapte și soia sunt doar câteva dintre acestea, fiecare având o amprentă de apă ridicată. Cea mai mare parte din această apă nu provine din Europa, ci din Africa, America de Sud sau Asia, adesea din regiuni afectate de stres hidric.

#14. 1 pereche de pantofi = 8 547 litri de apă

În special pantofii de piele necesită apă pentru creșterea culturilor destinate hrănirii vitelor a căror piele este apoi prelucrată în piele pentru încălțăminte, iar toate acestea au loc înainte chiar de a începe să purtați pantofii! Chiar și încălțămintea care nu este din piele necesită apă pentru a fi produsă, așadar este important să o folosim cât mai eficient cu putință. Acest lucru înseamnă să cumpărăm încălțăminte numai atunci când avem cu adevărat nevoie, să purtăm fiecare pereche de multe ori și atunci când trebuie să ne cumpărăm o pereche nouă să le ducem pe cele vechi la un centru de reciclare sau, chiar mai bine, la un magazin caritabil.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente