Socialiștii doresc un referendum național

socialistii-e1347349729377
Foto: PC: tribuna.md

Această declarație a fost făcută de Igor Dodon, în cadrul unei conferințe de presă.

”Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) insistă ca în cel mai scurt timp să se desfășoare o ședință specială a plenului Parlamentului cu privire la vectorul de dezvoltare și integrare a Republicii Moldova. Starea de lucruri actuală nu mai poate fi tolerată, iar deciziile unilaterale ale guvernării acceptate.  Urmare a acestei ședințe trebuie să fie luată decizia de organizare a unui referendum național de o importanță majoră pentru țară, una fundamentală pentru mulți ani înainte cu privire la vectorul extern de dezvoltare.” informează comunicatul de presă.

”Socialiștii au pregătit un proiect de hotărîre al Parlamentului privind organizarea referendumului național cu privire la vectorul de integrare – Uniunea Europeană sau Uniunea Vamală. PSRM este de părerea că nu există timp și în acest context reprezentanții partidului au făcut o adresare către toți liderii partidelor politice reprezentate în Parlament pentru a organiza această ședință, dar și pentru a semna și adopta această hotărâre de parlament în cel mai scurt timp în vederea inițierii procedurii de referendum.”

”În cazul în care, totuși, nu va exista în cel mai scurt timp un rezultat pozitiv la solicitările expuse, PSRM va continua să întreprindă toate acțiunile pentru a desfășura referendumuri în fiecare raion,  municipiu și localitate din Republica Moldova.” a spus Dodon.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente