După ce a avut pierderi enorme la instituirea embargoului rusesc pentru vinurile moldoveneşti în anul 2006, întreprinderea de stat Combinatul de vinuri de calitate „Mileştii Mici” şi-a diversificat piaţa de desfacere.
Astfel, începând cu anul 2006, nicio sticlă de vin produs de acest combinat nu a fost livrată pe piaţa rusească. Directorul întreprinderii, Gheorghe Castraveţ, a comunicat în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii că atât timp cât Rusia nu va oferi condiţii adecvate pentru a comercializa vinuri calitative pe piaţa sa, „Mileştii Mici” nu-şi va exporta producţia în această ţară.
Acum întreprinderea pe care o conduce exportă cel mai mult vin în China, iar în anul curent relaţiile comerciale cu această ţară s-au cifrat la circa 12 milioane lei. „Avem comandă să majorăm exportul către China cu 10% anual. Cu China avem relaţii comerciale deja de 3 ani”, a comunicat Gheorghe Castraveţ.
Combinatul exportă anual 45 milioane de sticle cu vin, iar vânzările cresc în medie cu 25-27% în fiecare an.
Potrivit lui Gheorghe Castraveţ, ruşii au pretenţii mari faţă de vinurile moldoveneşti. „Noi le cerem un singur lucru – să instituie pentru vinurile din Moldova exact acele condiţii ca şi pentru cele din alte ţări europene producătoare de vinuri”, a subliniat directorul.
Ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov, a spus că în R. Moldova mai sunt doar câteva companii vitivinicole care exportau producţia sa preponderent în Rusia, printre acestea este şi întreprinderea de stat „Cricova”.
Până la sfârşitul anului curent R. Moldova va rata vânzări în valoare de 20 milioane de dolari din cauza interdicţiei de a mai exporta vin pe piaţa din Rusia impusă la 10 septembrie.
Sursa: Evz