Chestiunea Siriei ar putea fi discutată în noiembrie

182456-lakhdarbrahimi
Foto:Lakhdar Brahimi este susținătorul Siriei. PC: un.org

Reprezentantul ONU şi al Ligii Arabe care se ocupa de Siria, Lakhdar Brahimi, a declarat duminică seară că speră ca o conferinţă internaţională privind chestiunea siriană, numită „Geneva 2”, să poate avea loc la mijlocul lunii noiembrie.

 

„Vom încerca să organizăm o conferinţă la mijlocul lunii noiembrie”, a declarat Lakhdar Brahimi într-un interviu acordat pentru postul de televiziune Al-Arabia, subliniind că nu există încă un acord asupra datei şi nu este nimic „100% sigur”.

 

Plus la aceasta, reprezentantul celor două organizaţii internaţionale a afirmat că speră ca opoziţia siriană să trimită la această conferinţă o singură delegaţie, dat fiind că în ultimele zile a apărut ruperea în diferite facţiuni a opoziţiei siriene: „Dacă vor veni mai multe delegaţii mă tem că va fi un eşec, nu un succes”, a mai spus el.

 

Unele dintre cele mai mari şi mai influente facţiuni rebele, printre care şi Frontul al-Nostra, având legături cu Al-Qaeda, au anunţat că vor să părăsească Coaliţia Naţională Siriană şi se vor regrupa într-o grupare mai mare şi care mai ţine cont de componenta religioasă.

Sursa: Reuters

 

 

Reprezentantul Organizaţiei Naţiunilor Unite şi al Ligii Arabe care se ocupa de Siria, Lakhdar Brahimi, a declarat duminică seară că speră ca o conferinţă internaţională privind chestiunea siriană, numită „Geneva 2”, să poate avea loc la mijlocul lunii noiembrie, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Citeste mai mult: adev.ro/mtww6a

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine