EU despre decizia Armeniei de a adera la Uniunea Vamală

HWub2JcvGUI1ghaPLgGAgwXPv_I
Foto: Și Moldova trebuie să decidă dacă aderă la Uniunea Vamală sau la Acordul de Liber Schimb PC: elkablog.com

Președintele armean Serj Sargsyan a declarat ca vrea să se alăture Rusiei într-o uniune politică și de comerț, în loc de alternativa UE.

Decizia a fost anunțată într-o declarație pe site-ul Kremlinului în timpul vizitei sale la Moscova pentru a se întâlni cu liderul rus Vladimir Putin marți, 03 septembrie.
În acest context, în cadrul unui comunicat al Kremlinului se specifică: „domnul Sargsyan a declarat că Armenia a decis să adere la Uniunea Vamală și ia măsurile practice necesare pentru a participa ulterior la formarea Uniunii Economice Euroasiatice.”

Sargsyan, înainte de a zbura înapoi la Erevan, a confirmat știrea. Acesta a adăugat într-o declarație pe site-ul său că el încă vrea relații bune cu Uniunea Europeană.

Vestea a venit ca o surpriza pentru oficialii UE. Aceștia încheiaseră deja negocierile privind asocierea politică și pactul de liber schimb cu Armenia. Dacă statul devine un membru cu drepturi depline al Blocului Vamal condus de Rusia împreună cu Belarus și Kazahstan, nu va putea semna şi pactul cu Uniunea Europeană.

EU Observer mai scrie că „Rusia, în ultimele săptămâni, a amenințat de asemenea Republica Moldova și Ucraina – alte două foste state sovietice care doresc legături mai profunde cu UE”.

Oficiali de la Moscova au declarat că în cazul în care Moldova va semna un acord cu Uniunea Europeană la Vilnius relațiile comerciale și politice se vor înrăutăți, iar rezolvarea conflictului cu regiunea separatistă Transnistria se va îngreuna.

Taguri: #UE
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente