Croația devine oficial al 28-lea stat al Uniunii Europene

28
Foto:Din 1 iulie 2013, familia Uniunii Europene mai are un nou membru - Croaţia PC: Youthapp

De astăzi, 1 iulie 2013, Croația a suplinit numărul statelor Uniunii Europene. Angela Merkel a refuzat să plece la ceremonie de aderarea a Croației la UE, motivul încă nu a fost anunțat.

Aderarea la Uniunea Europeană a fost dorită de majoritatea croaților. Conform referendumului organizat în anul 2012, 66 de % din populația statului au spus “da” pentru UE.

#diez a analizat care sunt punctele forte în aderarea Croației la Uniunea Europeană și consideră beneficii va avea fiecare: tânăr sau bătrân. Beneficiile majore vor fi aduse turismului, economiei, educației.

Cancelarul german, Angela Merkel, nu va participa la ceremonia organizată la Zagreb, pe 1 iulie, pentru aderarea Croației la Uniunea Europeană.

Motivul, ce nu a fost explicat în mod oficial, dar este evocat de presa croată şi germană, este un diferend între cele două ţări referitor la Perković, un fost şef al serviciilor de securitate iugoslave (UDBA).

 

 

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #europa#UE
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine