În cadrul festivalul „Generația Viitorului”, în PMAN are loc un concert în aceste momente. Președintele Dodon transmite în direct un video live de la eveniment. Între timp, rețelele de socializare sunt pline de declarații ale mai multor elevi care au anunțat că au refuzat diploma de onoare oferită de președinte celor mai buni 100 de absolvenți din țară, în cadrul aceluiași festival.

Festivalului de tineret „Generația Viitorului” se desfășoară în premieră și este organizat sub egida președintelui Republicii Moldova. La concert evoluează artiști ruși, români, dar și autohtoni, precum: trupa „A’Studio”, „Градусы“, „SunStroke Project”, Elena Temnikova, Randi, Mot și DJ.MEG.

În contextul concertului, autoritățile au anunțat restricții de circulație pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

În cadrul aceluiași festival, Dodon a oferit astăzi diplome de onoare pentru 100 de elevi absolvenți din întreaga țară. Totuși, ValeriaMihaelaMarina și Sorina sunt doar patru dintre elevele cu care echipa #diez a discutat și care au confirmat faptul că nu au acceptat invitația președintelui pentru a primi diploma de onoare.