Europa pentru Moldova: Povestea dulce a tinerei antreprenoare – Liza Mamaliga

pagemnmn
Foto: PC: colaj #diez

Prisaca din satul Todirești, moștenită de la părinți, a devenit o afacere de succes pentru Liza Mamaliga, o tânără în vârstă de 26 de ani din raionul Ungheni. Întreprinderea „Dulce Plai” s-a impus în societate prin produse ecologice naturale, punând în vânzare pe piața autohtonă diverse tipuri de miere, iar mai nou, săpunuri sau lumânări ecologice naturale.

Dragostea Lizei faţă de albine, moştenită de la tatăl său, s-a transformat în 2012 într-o afacere profitabilă. După ce a absolvit facultatea „Finanțe și Bănci” de la ASEM, i-a venit ideea de a deschide o afacere care să-i ofere atât plăcere, cât și posibilitatea de a câștiga un venit.

 

Prisaca de la Todirești vara PC: facebook/ Dulce Plai
Prisaca de la Todirești iarna PC: Liza Mamaliga

„Dulce plai”, de la idee, la afacere

„Căutam o universitate în străinătate, unde să-mi continui studiile de masterat și am găsit programul «Conservarea biodiversității» oferit de «The Do School» din Germania. Pentru că nu aveam studii în domeniu, nu prea înțelegem termenul, însă când am citit, am sesizat că apicultura este un domeniu strâns legat de tema proiectului. Mi-a plăcut structura programului și am aplicat, astfel ajungând să plec pentru două luni la Hamburg. Acolo, din 2.000 de persoane care au aplicat, am fost aleși 15 participanți”, povestește tânăra. Succesul ei s-a datorat efortului, dedicației, dar și planului de idei bine organizat. Toate acestea i-au făcut pe organizatorii proiectului să-i acorde Lizei și altor doi participanți, suma de 3.000 de euro, bani pe care i-a investit în procurarea a 50 de stupi noi.

 

Liza Mamaliga, inițiatoarea „Dulce Plai” PC: madein.md
Procesul de lucru la Dulce Plai PC: Liza Mamaliga

Dorință, perseverență, dar și provocări

Frica de angajare, lipsa experienței în afaceri și opunerea părinților au fost provocările pe care Liza trebuia să le înfrunte. „Părinții mei s-au ocupat cu apicultura vreo 30 de ani și, știind că nu este o meserie foarte ușoară, ideea mea de a prelua afacerea nu le-a plăcut foarte mult. Eu am insistat până i-am convins, iar asta pentru că vedeam în inițierea acestei afaceri o mare provocare. În primul an, ne-a fost un pic greu, vânzările fiind foarte modeste. Când ești tânăr antreprenor, lucrurile par dificile de făcut, însă este important să nu te dai bătut.”

Afacerea la trei ani

Pe lângă distribuirea mierii, în anul 2014, „Dulce Plai” a organizat Forumul Tinerilor Apicultori. Acolo, Liza, împreună cu Eugen Guzun, a dezvoltat ideea de a crea ceva nou pe bază de miere. „Eugen a participat la un proiect în Grecia, unde a învățat să facă săpun din ulei de măsline. Astfel, împreună am încercat să creăm din miere un săpun, care să fie natural, ecologic și ieftin. Am procurat materialele, ingredientele necesare și am început experimentele, care au durat vreo două luni. Trebuia să găsim rețeta potrivită, iar asta nu a fost deloc ușor. În luna martie a anului trecut, am început vânzările, iar spre surprinderea noastră, săpunul se vinde repede.”

 

Produse „Dulce Plai” PC: colaj #diez
Produse „Dulce Plai” PC: facebook/ Dulce Plai

Vânzări, prețuri și export

La „Dulce plai” sunt „angajate” 100 de familii de albine, iar mierea este recoltată de Liza și Gheorghe, un apicultor care are și studii în domeniu. După prelucrare și ambalare, aceasta este distribuită clienților, cu care, tânăra antreprenoare declară că este într-o strânsă legătură. „Nouă ne place să vorbim cu clienții noștri, să le povestim despre produs, despre beneficiile acestuia. De aceea, relația noastră cu clienții se vrea a fi una de lungă durată. Din punct de vedere al vânzărilor, săpunul este comercializat mai bine, dar mierea aduce mai mult profit, iar asta pentru că la prepararea săpunurilor, uleiurile sunt scumpe. Mierea o livrăm la diferite restaurante, o parte din ea o vindem angro la o firmă din Ungheni, iar ei o exportă.”

De săptămâna trecută, „Dulce plai” are propriul site, acolo unde clienții pot comanda produse, care le sunt livrate la domiciliu. Prețul unui kilogram de miere este de 90 de lei. Un săpun de 80 de grame costă 18 lei, iar cel de 160 de grame, 35 de lei. Lumânările variază între 20 și 50 de lei.

Planuri de viitor: export, proiecte și crearea unui laborator

„De anul viitor, ne dorim să începem să expunem produsele în magazine, iar mai apoi, să exportăm, iar asta pentru că avem deja cereri din alte țări, cum ar fi Italia sau România. În prezent, săpunurile făcute de Eugen sunt create în condiții de casă. Din această cauză, vrem să aplicăm la un program, în urma căruia să putem face un laborator, unde să realizăm, pe lângă săpun, și alte produse cosmetice din miere.”

 

Săpunuri „Dulce Plai” PC: facebook/ Dulce Plai
„Dulce Plai” la IarmarEco 2015 PC: Liza Mamaliga

Afacerea în Moldova ca o provocare

Liza Mamaliga susține că, indiferent de circumstanțe, fiecare cetățean trebuie să facă ceva pentru țara sa, deoarece doar așa tinzi să te dezvolți și să devii cineva. „În primul rând, ca cetățean activ, tu trebuie să faci ceva pentru țara în care trăiești, iar întreprinderile sociale sunt cele mai bune lucruri pentru comunitate. Afacerea în Moldova reprezintă o adevărată provocare… pe cât e de greu, pe atât e de interesant. Este ca un training din care înveți lucruri pe care nu le înveți la nicio universitate.”

 

„Dulce Plai” vă urează Sărbători Fericite! PC: Liza Mamaliga
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente