Duminică, 18 octombrie, a avut loc cea de-a doua etapă din cel de-al XXVIII-lea Campionat de Ce? Unde? Când?. Pentru a vă testa cunoștințele, echipa #diez a selectat 10 cele mai interesante întrebări de la a doua etapă.

*Pentru a vedea răspunsul corect, selectați spațiul de după Răspuns.

#1. În filmul „The Intern” („Practicantul”), o companie lansează un program de stagii pentru pensionari. În cadrul discursului de bun venit, managerul le spune practicanților: „blue is the new black” (albastrul este noul negru). Care două cuvinte au fost înlocuite în propoziția precedentă?

Răspuns: Sur, verde / cărunt, verde / grey, green. 

#2. Pentru a cuceri Egiptul, s-a folosit o tehnică destul de perfidă. Pe lângă faptul că pe câmpul de luptă s-a dat frâu la sute de X, acestea au fost pictate și pe una din echipamentele persienilor. Un articol caracterizează această luptă astfel: „Strigăte de război, sunetul loviturilor de săbii și…”.

Continuați cu un cuvânt fragmentul din articol.

Răspuns: Mieunat 

#3. Una dintre denumirile oficiale ale acestui stat începe cu termenul PorAneșna. Numiți statul.

Răspuns: Macedonia 

#4. Acestă literă, alături de alte patru, nu face parte din alfabetul standard contemporan italian, compus din 21 de litere. Ea apare totuși în cuvintele împrumutate din alte limbi și în numeroase cuvinte din diferite dialecte ale limbii italiene, dar folosirea ei este descurajată. În această întrebare, această literă a apărut o singură dată. Numiți-o!

Răspuns:

#5. În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, spionii germani erau bine pregătiţi şi aveau actele de identitate sovietice falsificate cu iscusinţă. Totuşi, unii din ei au fost identificaţi datorită unui mic detaliu.

Am suferit şi noi de el în copilărie, după ce ne prindea ploaia şi ne uda manualele şi caietele din ghiozdan.

Despre ce detaliu este vorba?

Răspuns: petele de rugină de la capse

Comentariu: Germanii, la confecţionarea capselor, foloseau oţel inoxidabil şi nu aveau în acte petele cafenii caracteristice documentelor sovietice. 

#6. Inițial, această ramură a medicinii s-a axat pe corectarea și prevenirea deformărilor la copii. Numiți această ramură.

Răspuns: Ortopedia. 

#7. Atunci când un soț a aflat că soția îl înșeală cu Gustav Klimt, a decis să nu se răzbune, ci să aleagă o cale mai neobișnuită pentru a termina această relație. Și într-adevăr, peste ceva timp, relația celor doi s-a epuizat. Vă rugăm să ne spuneți prenumele amantei celebrului pictor.

Răspuns: Adele

Comentariu: Soțul a decis să comande tabloul soției, care ulterior a devenit unul din cele mai celebre tablouri ale lui Klimt – Portretul lui Adele Bloch-Bauer I. Raționamentul soțului a fost că făcând sute de schițe, pictorul trebuia să obosească de chipul modelului. 

#8. Pe clădirea sediului ziarului Chicago Tribune pot fi văzute pietre – bucăți din cele mai faimoase monumente ale lumii, printre care: Zidul Berlinului, Marele Zid Chinezesc, Zidul Plângerii, Parthenonul, Casa Albă etc. La un moment dat, turnul clădirii a avut 150 de pietre diferite. Totuși, acum are 149. Numiți organizația care doar a împrumut o piatră turnului, deoarece aceasta are drepturi exclusive.

Răspuns: NASA

Comentarii: Potrivit legii, toate pietrele de pe lună aparțin NASA, iar pentru colecție, NASA doar a împrumutat o rocă de pe lună ziarului Chicago Tribune. 

#9. Operațiunea Păunul Albastru a fost un proiect britanic ce prevedea plasarea de arme nucleare în Câmpia-Germano-Poloneză, care urmau a fi detonate de un timer în caz de invaziune sovietică. Pentru a menține temperatura și timerul funcțional, s-a propus folosirea puilor pentru a genera căldură. Când documentul a fost declasificat însă publicul nu a luat în serios așa posibilitate. De ce?

Răspuns: Deoarece documentul a fost făcut public la 1 aprilie 

#10. Redactorii cărții Recordurilor Guinness au încetat să mai înregistreze anumite recorduri ale animalelor de companie din cauza unor comportamente nocive ale proprietarilor acestora. Nu vă întrebăm ce făceau proprietarii, dar ce fel de recorduri au dispărut din Guinness Book.

Răspuns: Recordurile care stabilesc cele mai grele animale de companie 

Înregistrările pentru Divizii încă sunt în toi. Vă puteți înregistra echipa aici: cuc.md.

 

Trivia Quiz

De asemenea, la 26 octombrie, va avea loc un joc de Trivia de caritate organizat de Clubul Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Detalii în eveniment.