Interpreta britanică Adele va lansa în curând următorul album

Adele
Foto:Adele pregătește un nou album PC: mbuzz.ro

Adele le pregăteşte o mare surpriză fanilor săi. Cântăreaţa britanică în curând va lansa cel de-al treilea album din carieră.

La trei ani de la apariţia lui „21”, Adele a înregistrat un nou album. Potrivit unor surse apropiate, vedeta doreşte ca lansarea noului material discografic să fie una surpriză, fără promovare prealabilă, exact cum a făcut Beyoncé, în toamna anului trecut.

Albumul „21” s-a vândut în 30 de milioane de exemplare. Vedeta a luat o pauză în 2012, după ce a devenit mămică.

De când și-a lansat albumul de debut, „19”, Adele a reușit să primească recunoaștere, atât din punct de vedere comercial, cât și critic. Primul album a fost un adevărat succes, debutând pe primul loc și fiind răsplătit cu patru discuri de platină în Marea Britanie. Adele a lansat cel de-al doilea album, numit „21”, pe 24 ianuarie 2011 în Marea Britanie și pe 22 februarie în Statele Unite ale Americii. Albumul a fost un succes din toate punctele de vedere, vânzându-se în 208.000 de exemplare în prima săptămână în Marea Britanie și debutând pe primul loc în topurile britanice, poziție în care s-a menținut pentru 16 săptămâni. În Marea Britanie, albumul „21”, a primit opt discuri de platină, dupa ce s-a vândut în peste 2,4 milioane de copii. De asemenea, acest album a debutat pe primul loc și în Billboard 200 în Statele Unite, având vânzări de aproximativ 352.000 de copii în prima săptămână. „21” a fost lider în topurile din 17 țări europene și Statele Unite. Așteptăm cu mare nerăbdare lansarea celui de-al treilea album.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente