Mai multe companii aeriene internaționale anulează zborurile către Tel Aviv, în contextul declanșării războiului din Israel

Avion
Foto:Irina Ricova

Mari companii aeriene au anulat zeci de zboruri către Tel Aviv, după ce gruparea teroristă palestiniană Hamas, care controlează Fâșia Gaza, a început să bombardeze în mod masiv Israelul, relatează presa locală.

American Airlines, Air France, Lufthansa, Emirates, Ryanair și Aegan Airlines se numără printre companiile cele care au retras zborurile.

Air France a declarat că a oprit zborurile spre Tel Aviv „până la noi ordine”. Transavia, transportatorul low-cost al grupului Air France-KLM, a anulat, de asemenea, un zbor de la Paris la Tel Aviv seara trecută.

De asemenea, la Varșovia, transportatorul polonez LOT a anulat, de asemenea, un zbor spre Tel Aviv astăzi.


Amintim că în dimineața zilei de 7 octombrie, Hamas a început să bombardeze masiv IsraelulForțele de Apărare Israeliene au declarat stare de război în țară pentru prima dată în ultimii 50 de ani.

Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel recomandă cetățenilor moldoveni să păstreze calmul și să urmărească cu strictețe instrucțiunile autorităților. În cazul unor situații excepționale, cetățenii moldoveni pot apela Ambasada la numărul de telefon de urgență +972 52-7789772.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente