Deciziile CSE. Profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar

20230517-_M4_8243
Foto:Guvernul Republicii Moldova

Începând cu data de 20 iulie, profitul net al companiilor va fi plătit asociaților exclusiv prin transfer bancar. O decizie în acest sens a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), cu scopul de a transparentiza resursele financiare distribuite persoanelor fizice și a reduce volumul de numerar utilizat în scopuri de evaziune fiscală și finanțarea unor activități ilicite, transmite Guvernul Republicii Moldova.

Potrivit autorităților, s-a decis completarea Dispoziției CSE nr. 45 din 31 octombrie 2022 cu noi prevederi. Respectiv, a fost introdus plafonul minim de 10 000 de lei lunar pentru interdicția efectuării tranzacțiilor în numerar de către persoanele care se regăsesc pe listele de sancțiuni și persoanele afiliate acestora. A fost actualizată lista sancțiunilor aplicabile entităților raportoare în cazul încălcării regimului de sancțiuni.

Membrii CSE au aprobat sistarea activității centrului provizoriu de gestionare a refugiaților de la Calarașovca, raionul Ocnița, acolo unde au fost cazate, pe parcursul ultimului an, 2 162 de persoane. De asemenea, s-a convenit alocarea a 2639,8 mii de lei pentru cele 53 de centre de refugiați care activează în prezent. S-a decis sistarea activității centrelor de gestionare a refugiaților, care vor avea un număr de beneficiari mai mic decât 20 % din capacitatea lor, pe parcursul a 20 de zile calendaristice. 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente