#NeamPornit să descoperim localitatea celor 60 de personalități. Ce să vezi în satul Sofia din raionul Drochia

drochia (1)
Foto:Colaj: Instagram/be_our_guest_moldova

Campania #NeamPornit continuă să ne facă cunoștință cu locuri frumoase și unice din Republica Moldova. De această dată, a ajuns în satul Sofia, raionul Drochia, pe moșia familiei boierilor Hasnaș. Satul se află la o distanță de 165 de kilometri de Chișinău, 11 kilometri de centrul raional și la 27 de kilometri de municipiul Bălți. Este cunoscută drept localitatea cu 60 de personalități din mai multe domenii – artă, știință, armată, jurnalism.

În acest articol veți descoperi Conacul boierului Ioan Hasnaș, care actualmente este muzeul localității și Biserica „Sfânta Treime”, în curtea căruia se află cripta boierului.

Conacul a fost fondat în anul 1848 și construit în stil eclectic, combină mai multe stiluri arhitecturale, așa cum era în vogă odinioară. Clădirea și-a păstrat în mare parte aspectul inițial, iar un element deosebit este turla de pe acoperiș. În conac s-a păstrat căminul boierului, care datează din anul 1848. De asemenea, și ornamentele de pe tavanele conacului sunt intacte de pe timpul lui Ioan Hasnaș.

Pe timpuri, în acest edificiu au activat mai multe instituții administrative ale localității și datorită acestui fapt, monumentul istoric a fost păstrat într-o stare bună.

Din anul 1990 în edificiul cultural activează Muzeul de Istorie și Etnografie al localității, fiind deschis de profesorii Iacob și Elena Afanasiev. Aceștia ai contribuit la colectarea informațiilor și a obiectelor din patrimoniul cultural al muzeului. Inițial a fost deschis în 1980 în Casa de Cultură. În fosta Sală de Gală a boierului, dar și în încăperile de locuit, sunt expuse sute de piese care reprezintă istoria și cultura satului Sofia.

Biserica „Sfânta Treime” datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Pe teritoriul edificiului este amenajată o criptă a boierului Ioan Hasnaș, unde se păstrează osemintele fondatorului localității.

Muzeul de Istorie și Etnografie din satul Sofia are un potențial valoros de a deveni un centru informativ și cultural pentru mulți vizitatori și turiști. Astfel, persoanele interesate sunt invitate să le viziteze.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente