La inițiativa Primăriei municipiului Chișinău și a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău, alături de suportul partenerilor implicați în proiectul „Educație Online”, a elaborat un mecanism complex și rapid, care va permite crearea și înregistrarea în format video a lecțiilor conform programei școlare, care au rămas a fi predate până la sfârșitului anului școlar 2019/2020.
Alături de 154 de profesori din 69 de instituții de învățământ din capitală, împreună cu mulți voluntari și echipe de filmare, s-a propus să se creeze un mecanism de învățare inovativ, care va deveni în timp unul foarte accesibil.
Biblioteca digitală va conține aproximativ 4 000 de lecții înregistrate pentru elevii claselor 1-12, la 15 discipline diferite, inclusiv profil real și profil umanist (pentru nivelul de învățământ general). Totodată, se vor regăsi lecții înregistrare atât în limba română, cât și în limba rusă.
„Vrem să mulțumim din suflet profesorilor pentru efortul pe care îl depun în tot ceea ce fac, pentru răbdarea, devotamentul și responsabilitatea de care dau dovadă în aceasta situație dificilă pentru noi toți. Încurajăm toți elevii care trec prin această etapă de încercare și dorim să le oferim tot ce este mai bun și să ne dezvoltăm alături de ei. Vă dorim mult succes și răbdare!”, menționează Angela Cutasevici, viceprimar al municipiului Chișinău.
Proiectul este implementat de către Primăria municipiului Chișinău și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, cu suportul Fundației Soros-Moldova, al Universității Tehnice a Moldovei, Emisiunea EduTolk, Crunchyroll, Asociația Națională a companiilor din domeniul TIC și Academia de Inovare și Schimbare prin Educație.