Toate cele 306 de procese-verbale au fost procesate. Cele mai multe voturi au primit Ion Ceban, cu 40,97% și Andrei Năstase, cu 32,12%.
Astfel, la 3 iunie ar urma să se desfășoare turul doi al alegerilor locale din Chișinău.
Iată cum arată datele CEC după ce 100% din procesele-verbale au fost procesate.
Amintim că, ieri, 20 mai, au avut loc alegeri în 7 localități din țară, printre care și municipiul Chișinău. Locuitorii Capitalei au avut posibilitatea să voteze la cele 375 de secții, între orele 07.00 și 21.00.
În campania pentru ocuparea funcției de primar general al Chișinăului au fost înregistrați 11 candidați.