Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu și-a exercitat acum câteva minute votul. Acesta a venit la secția de votare alături de soție.
„Eu astăzi nu trebuia să votez, pentru că am votat acum 3 ani. Cu toate acestea, am votat pentru candidatul care va aduce încrederea oamenilor în democrație. Pentru cel mai muncitor, care știe să iubească și pricepe ceea ce face. Omul pentru care am votat astăzi, a demonstrat că a venit în politică pentru oameni, nu pentru el, pentru continuarea drumului care a fost votat. Pentru unitatea neamului nostru, căci nu poate exista o viață bună dacă nu ne unim. Astăzi, votăm pentru unirea a două Capitale”, a declarat Mihai Ghimpu.
Întrebat ce ar reuși să schimbă viitorul primar întru-un singur an, președintele PL a menționat că e greu schimbi lucrurile în 10 ani, tot ceea ce a fost lăsat moștenire din perioada sovietică, nemaivorbind de un singur an.
„Chișinăul va câștiga dacă va vota drumul început de Dorin Chirtoacă. Un primar trebuie să vadă lucrurile mari, iar ele nu se fac într-un an”, a conchis Mihai Ghimpu.