(foto, video) „Artă proletară” la Mezon. Cum tinerii artiști au creat opere din deșeuri și au transformat uzina într-un spațiu creativ

În perioada de glorie a jocului Lego în Moldova, mai exact apariția pe piață a acestuia, o bună parte din „copiii independenței” nu aveau acces la acest joc. În termeni mai simpli – părinții lor nu își puteau permite să cumpere o cutie mare de Lego adevărat, aproape adevărat.

Noroc de imaginație. Noroc de faptul că cei născuți în perioada steagurilor tricolore fâlfâitoare, deșteptării și sfintei libertăți aveau o imaginație bogată, erau creativi din născare.

Așadar, copiii improvizau. Construiau case cu mobilier, cu obiecte de decor, tot felul de vaze, draperii, pătuț, veioză etc. Toate erau destinate fie unor jucării Kinder, fie unei păpuși Barbie, dar nu asta contează, important era procesul, procesul de construcție, creație și, bineînțeles, improvizație.

Noroc de părinții cu sindromul Plyushkin. Noroc de balcoane, sertare, dulapuri și beciuri pline de tot ce vrei. Așa, copiii creau.

Niște copii mai mari „s-au jucat” timp de o săptămână cu deșeurile din uzina Mezon, s-au jucat frumos și un pic mai serios. Într-un spațiu în care nu cade tencuiala pentru că nu prea are ce cădea, atmosfera e una meditativă, iar peisajul din fereastră, cu adevărat însuflețitor, câțiva tineri, timp de o săptămână, au creat… artă sau nu, decide fiecare pentru sine.

Pe 17 iunie a avut loc un Vernisaj unic – Şantier de artă contemporană într-un interior din incinta complexului industrial Mezon. În cadrul evenimentului au fost expuse operele create de artişti internaţionali care au participat la şantier. Astfel, locul industrial abandonat s-a transformat într-un spaţiu pentru tineri creativi, un atelier temporar, în care tinerii au creat instalații artistice, folosind materiale de deşeu găsite în interiorul clădirii. Artiştii, conectaţi cu mediul înconjurător şi între ei, au creat un nou concept pentru sediul industrial; o fostă locaţie de lucru a devenit un loc de expresie şi de reflecţie prin artă. În cadrul vernisajului și-au expus lucrările atât artiști locali, cât și străini. Evenimentul a fost organizat de KsaK, centrul de Artă Contemporană din Chișinău.

Uzina Mezon a fost înființată în 1969 și era cunoscută drept una dintre cele mai mari cinci întreprinderi din domeniul microelectronicii în fosta URSS şi care producea anual 130 de milioane de circuite integrate, cea mai mare parte fiind destinată pentru complexul militaro-industrial. Aceasta nu mai funcţionează de 15 ani.

Lilia Dragneva – directoarea Centrului pentru Arta Contemporană (KSA:K)

Voluntara centrului nostru, Stefania Biagioni, a venit cu ideea de a realiza un proiect personal și era în căutarea unui spațiu industrial/complex industrial. În final, am dat de Mezon și am luat legătura cu directorul uzinei.

Directorul a fost foarte receptiv. S-a aprins din start și chiar ne-a recomandat unor persoane cu care să lucrăm. Am selectat 13 artiști care au avut la dispoziție o săptămână să creeze o lucrare din obiectele aflate în depozit. Tema era însuși spațiul dat.

Patrimoniul industrial se referă la arhitectura din punct de vedere estetic și importanță arhitecturală, dar cred că este și aspectul social. Aceste uzine erau importante pentru foarte multe persoane, sunt parte din istoria Chișinăului. Scopul nostru este de a arăta cum pot fi valorificate spațiile părăsite. Având-o ca ghid pe Stefania, am studiat toate lucrările expuse, uneori ghicind mesajul sau ideea unei anumite instalații. Alteori Stefania îmi explica ce a vrut să comunice autorul. Acestea sunt câteva din instalațiile expuse în cadrul vernisajului ce mi-au atras atenția în mod special.

Oleg Grecu (Moldova)

Lucrarea dată ilustrează trecerea timpului, mingile de ping-pong reprezentând anii. În partea superioară a instalației sunt atașate fotografii cu uzina Mezon și lucrătorii acesteia, fotografii ce datează din perioada de glorie a uzinei, iar în partea inferioară, la bază, sunt fotografiile ce prezintă starea actuală a uzinei. Cu fiecare minge, cu fiecare an, uzina se transforma tot mai mult într-un spațiu părăsit.

Misha Țurcanu (Moldova)

În lucrarea dată a folosit elemente de microelectronică, pornind de la aspectul practic al acestora, și anume posibilitatea de a fura câteva pentru gospodărie. Astfel, i-a reușit să redea aspectul unui parchet de tip sovietic, forma clasică de brăduț.

Maxim Kuzmenko (Moldova)

Lucrarea lui Maxim este prima care mi-a atras atenția. Într-un spațiu părăsit, semi-distrus, acesta a reușit să creeze o încăpere ce redă într-un mod destul de realist aspectul unei săli de muzeu. Mai mult, acesta a și expus câteva obiecte uzuale din perioada sovietică ce țin de activitatea uzinei. În acest mod, putem presupune că autorul a făcut și o referință la conceptul de readymade.

Carolina Dutca (regiunea transnistreană)

Carolina Dutca, artista care recent și-a prezentat proiectul No Silence, a decis să abordeze tema stereotipurilor. Carolina a pornit de la imaginile cu piramide, Sphinx de pe ferestre – urmele uneia din viețile spațiului, și anume cea de club de noapte.

Carolina a exploatat stereotipul răspândit în țările cu destinație turistică, Egipt și Turcia, potrivit căruia, femeile din Europa de Est sunt desfrânate sau, cel puțin, au un comportament ușuratic. De asemenea, a evidențiat și stereotipul potrivit căruia, bărbații din țările menționate sunt foarte bogați și generoși.

Astfel, am putea spune că artista a dezvoltat peiorativul Natasha, redenumindu-l în Katiusha, placa cu inscripția dată fiind găsită în depozitul uzinei. Instalaţiile sunt interactive, privind în interior vezi diverse detalii, obiecte ce construiesc acele idei preconcepute, dar și lumini în formă de inimă, ce, din spusele autoarei, sugerează dorința fiecăruia de a fi iubit.

Beatriz Calafell (Spania)

Beatriz s-a inspirat din petele, urmele de pe pereții interiori. Aceste mici pete i-au amintit de imaginea păsărilor călătoare pe fundalul cerului. Spre deosebire de alte lucrări, cea a Beatricei poartă și o tentă personală. Fiind voluntară EVS în Moldova, i s-a întâmplat deseori să audă fraza: You’re not from here, are you?/ Nu ești de aici, așa-i?

Și totuși, este o lucrare în care se poate regăsi aproape orice tânăr din generația Millennials, tineri care își schimbă des locul de trai, călătoresc mult, asimilează noi culturi, sunt asemenea păsărilor migratoare.

Valeria Barbas (Moldova)

Valeria Barbas este o artistă multimedia și compozitoare. De mai mulți ani practică înregistrarea sunetelor din diverse orașe. Din start, i-a captat atenția posibilitatea de a explora zona industrială din punct de vedere sonor. În cadrul acestui proiect a prezentat două lucrări: Zona M – colaj video-sonor.

Valeria a selectat și înregistrat atât sunetele diverselor utilaje, ale spațiilor aflate în funcțiune, cât și ale spațiilor industriale abandonate, mai exact sunetul ambiental. Un aspect aparte l-a constituit înregistrarea unor spații intime, ale lucrătorilor, viața cotidiană de zi cu zi a acestora.

Ce e expus în zona M constă dintr-o microschemă tratată drept vinil, care se rotește, iar muzica ascultată de pe acest vinil* a fost înregistrată, este o instalație video sound cu sunetele utilajelor, cât și replicile muncitorilor. Pe ecran poți asculta și viziona contrastul dintre spații pustii și spații vii, plus intimitatea muncitorilor, trei laitmotive care se intersectează: spații goale, spații industriale, spații intime. Scopul e de a oferi ascultătorului o imagine video și sonoră a ceea ce se întâmplă în această uzină. Replicile nu sunt regizate.

Al doilea colaj video sonor ilustrează două procese:

1. Colectare
2. Selectare

Videoul e filmat în one shot.

În prima parte vezi entuziasmul, setea cu care tinerii artiști răscolesc obiectele din depozit, iar în a doua observi procesul de selectare, replicile, dialogul dintre artiști și acea intimitate rezultată din împărtășirea emoțiilor față de lucrurile găsite.

Ion Ștefaniță – director al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor din Republica Moldova

În Republica Moldova există foarte multe spații industriale abandonate. Puține dintre ele au primit statut de protecţie. Spre exemplu, în Registrul Monumentelor există Moara Roșie, un monument industrial care stă abandonat de mai mult de 40 de ani. Avem și o Moară cu aburi, alta deja care are o funcționalitate, nu ca moara, dar cel puțin e utilă în alte scopuri. Mai există o fabrică de bere, prima în Basarabia – Bohemia, care stă de vreo 30 de ani abandonată. De altfel, în țară se găsesc numeroase alte uzine/fabrici abandonate sau semi funcţionale.

Ce ține de expoziția de la Mezon și întregul proiect în sine, cred că merită toată admirația, e o inițiativă salutară. Prin astfel de evenimente societatea află că multe construcții industriale din perioada sovietică merită să fie protejate și valorificate, sunt un patrimoniu al țării. Exploatarea, reinventarea acestor spații industrial în unele creative este o practică des întâlnită în Europa. Spre exemplu, în Bordeaux, o fostă Bază Militară Navală urmează a fi transformată într-un Centru expo de artă contemporană.

Victor Chironda – urbanist și activist civic din Chișinău

Cred că valorificarea patrimoniului industrial are sens dacă respectivele clădiri au statut de patrimoniu industrial. De regulă, ne referim la fostele fabrici și uzine din sec. XVII-XIX. Cu uzinele din perioada sovietică situația e mai complicată. Acestea nu au statut de monumente.

Din propriile observații asupra destinului acestora în orașele europene, pot spune că fie sunt demolate, fie sunt preluate de diferite mișcări culturale și folosite in calitate de hub-uri de cultură alternativă. Țin să menționez că respectivele spații nu au statut de monumente.

Un exemplu în acest sens este Csepel (Budapesta), un întreg complex de uzine și fabrici care se presupune că vor fi demolate, deoarece nu trebuie nimănui, iar terenurile sunt scumpe.

Ce ține de situaţia din Moldova, nu mă pot exprima cert. Teoretic e posibil, dar având în vedere că nu suntem capabili să facem o stradă normală, ar fi naiv din partea mea să am mari așteptări…

Din exemple concrete, iată uzinele Topaz și cea de computere de la Ciocana treptat s-au transformat în malluri. E și acesta un mod de valorificare.

Patrimoniu industrial se referă la rămășițele fizice ale istoriei tehnologiei și industriei, cum ar fi cele de fabricație și miniere, precum și infrastructura de energie și de transport. Termenul este adesea utilizat, de asemenea, în legătură cu muzee sau locuri istorice legate de industrie, inclusiv locuințe ale lucrătorilor și depozite. Organizația internațională dedicată studiului și conservării acestora este Comitetul Internațional pentru Conservarea Patrimoniului Industrial, cunoscut sub numele de TICCIH.

Valorificarea patrimoniului industrial este o practică destul de răspândită în orașele europene. Spre exemplu: Fabrica de Pensule din Cluj, Fabrica de Locomotive Wuk din Viena, Brutăria Pekarna din Maribor, Garnizoana Metelkova din Ljubljana, marea majoritatea sunt reînviate, reiventate de către tineri și servesc drept spații pentru promovarea artei, organizarea unor evenimente culturale, ateliere etc.

În Chișinău au fost și, periodic, apar câteva inițiative de valorificare a spațiilor unor uzine, fabrici, însă fie acestea sunt repede stopate, fie după o perioadă de activitate intensă spațiile sunt închise.

The European Route of Industrial Heritage (ERIH) este un proiect ce are drept scop informarea turiștilor privind patrimoniul industrial din orașele Europei. Pe harta interactivă este și Moldova. Pe Moldova este un steguleț – Cricova Winery.

Până una-alta, dacă e să ne raportăm la artă, spațiile din uzine continuă să servească drept sală de repetiții pentru diverse trupe.

Expoziția este deschisă pentru vizitatori până pe data de 25 iunie.