(foto) Europa pentru Moldova: Tinerii ambasadori europeni le-au prezentat elevilor din țară oportunitățile Uniunii Europene

dsc_4980

„Salut, sunt Sophie din Belgia și învăț româna, iar motoul nostru este «Credem în tineri»”. Ropote de aplauze au urmat din partea a zeci de elevi ai liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni. Sophie este printre cei șase tineri ambasadori europeni, care, timp de câteva săptămâni, au vizitat 30 de instituții din Moldova cu scopul de a informa elevii din țară despre oportunitățile oferite de Uniunea Europeană. Campania a fost implementată de delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Proiectul „Vecinii UE est”, în parteneriat cu Ministerul Educației.

Sophie, Eliza, Anthony, Sorin, Luigi și Nora sunt cei șase tineri ambasadori care beneficiază de varietatea de oportunități pe care le oferă programele europene. Ei au călătorit prin liceele din Moldova pentru a le povesti elevilor despre Uniunea Europeană, politica de vecinătate, relația Republicii Moldova cu UE, dar și oportunitățile europene de care tinerii pot beneficia.

dsc_4977

Pe 23 noiembrie campania a ajuns și la liceul „Vasile Alecsandri” din orașul Ungheni. Prin jocuri și activități interactive, elevii au aflat mai multe informații despre Uniunea Europeană. Totodată, în cadrul unor ateliere de lucru ținute de către tinerii ambasadori europeni, elevii au prezentat un proiect educațional pentru concursul „Cea mai bună idee de proiect”, lansat concomitent cu campania. Proiectul presupune inaugurarea unei săli de studiu pentru elevi de toate vârstele.

title993715737

 

Cristiana Morcov, elevă în clasa a XI-a: La noi în liceu valorile europene sunt foarte promovate datorită Euroclubului – o organizație a elevilor, a cărei membră sunt și eu. Repartizăm flyere informaționale de Ziua Europei, organizăm diverse activități, flashmoburi prin care promovăm valori precum toleranța, acceptarea, drepturile elevilor, dar și responsabilitățile lor. Vizitând mai multe țări ale Uniunii Europene, am fost impresionată de deschiderea oamenilor din aceste țări, care erau mereu gata să mă ajute și de fiecare dată am primit ajutor cu zâmbetul pe buze.

dsc_4989

 

title563060750

Alexandru Ivanov, elev în clasa a X-a: Îmi doresc integrarea europeană pentru că sunt sigur că ne va aduce o dezvoltare economică și socială, având posibilitatea să colaborăm cu Uniunea Europeană la diferite niveluri. Trebuie să învățăm de la europeni că toți suntem egali din start și că oamenii nu trebuie să fie discriminați doar pentru că sunt diferiți. Cred că avem potențialul să fim o societate mai tolerantă, dar pentru asta trebuie să mai lucrăm.

 

 

title673244825Sophia Veriter, Belgia: Nu știam la ce să mă aștept, pentru că nu am fost în Moldova până acum. Am fost impresionată de oamenii de aici și de cât de bine am fost primiți oriunde am fost. În fiecare zi aflam câte ceva nou despre Moldova și despre cultura de aici. A fost o experiență frumoasă. Peste tot am observat o dorință arzătoare a elevilor să învețe cât mai multe despre Uniunea Europeană. Am creat o rețea mare cu toți cei cu care ne-am văzut, ne-am împrietenit pe rețelele de socializare. Sper că elevii vor beneficia de oportunitățile pe care le-am propus: Erasmus +, EVS, schimburi de experiență, concursuri pe care le organizăm. Scopul nostru nu este doar să-i învățăm despre Uniunea Europeană, dar și să înțelegem ce așteptări au ei de la Uniunea Europeană.

dsc_4986

title634904056Victoria-Eliza Chirnițchi, Moldova, studentă la Maastricht: Garantul oricărui progres, indiferent de sfera de activitate, constă din dialog. Atât timp cât există dialog, există speranță pentru progres. Sunt aici pentru asta, să le vorbesc tinerilor despre instituții, oportunități, pentru că eu consider că, atâta timp cât există schimb de idei, lucrurile se pot mișca. Tânăra generație este foarte norocoasă să se fi născut într-o eră în care spațiul digital progresează foarte rapid și accesul la informație este extrem de vast, motiv pentru care consider că tinerii de astăzi sunt informați. Ceea ce am observat este că tinerii din țară abordează foarte rar ceea ce studiază cu criticism. Rareori își pun întrebări, iar asta poate fi considerat un „păcat” al sistemului educațional.

dsc_4987 dsc_4985 dsc_4980 dsc_4993 dsc_5004 dsc_5009 dsc_5011 dsc_5016 dsc_5032 dsc_5036
dsc_5054 dsc_5071

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente