(video) Ce ascultă liceenii din Chișinău. Top 20 cele mai ascultate trupe și interpreți

pexels-photo

Toți suntem înconjurați de muzică, la TV, pe internet, în magazine. Observăm tot mai des că tinerii se cufundă cu o vădită plăcere în lumea muzicii prin intermediul căștilor. Ce ascultă tinerii liceeni și care sunt cele 20 trupe și interpreți populari în rândul școlarilor din liceele capitalei.

Prima trupă în top este Red Hot Chili Peppers, o trupă de funk rock formată în 1983 în LA, USA. În prezent trupa constă din membrii fondatori Anthony Kiedis (voce) şi Flea (bas), bateristul de durată Chad Smith şi chitaristul Josh Klinghoffer care s-a alăturat la sfârşit de 2009, înlocuindu-l pe John Frusciante. Red Hot Chili Peppers sunt una dintre trupele cu cele mai mari vânzări din toate timpurile, au fost nominalizați la şaisprezece Premii Grammy, din care au câştigat şase.

 

 

Următoarea pe listă- Subcarpați- un proiect muzical demarat în 2010 care combină elemente din muzica electronică și hip-hop cu influențe din folclorul românesc. Genul muzical adoptat este descris drept folclor contemporan sau folclor underground și constă în general în reinterpretări ale unor piese din folclorul românesc pe ritmuri moderne.

 

O mândrie pentru Republica Moldova, trupa Harmasar o trupă de folk metal din Republica Moldova se regăsește pe locul trei în top. Formația s-a înființat în 2013 de către toboșarul trupei Mircea Grosu.

 

 

Trupa Harmasar este urmată de formația britanică din Oxfordshire-Radiohead. Trupa a fost influențată de o varietate de genuri muzicale, dar este deseori încadrată în rock alternativ. Radiohead a fost lăudată ca fiind una din cele mai creative trupe ale erei sale, fiind cunoscută pentru cântecele sale complexe.

 

 

Următoarea formație nu mai lansează cântece noi, dar este totuși în top 5. Pink Floyd a fost o formație britanică de muzică rock formată în anul 1964 în Cambridge faimoasă pentru compozițiile sale revoluționare în stil rock progresiv și rock psihedelic, cu versuri filozofice, experimente sonore, originalitate, coperte inovative de albume muzicale și spectacole live intens elaborate.

 

 

The Neighbourhood este o formație americană de muzică rock. Formată în Newbury Park, California , în 2011, trupa a lansat mai multe single-uri care au ajuns în topuri mondiale.

 

 

Numărul 7 pe lista liceenilor este Guns N’ Roses o formație americană de hard rock, formată în Los Angeles, California 1985. Până în prezent formația a lansat 6 albumuri de studio, înregistrând vânzări de peste 100 milioane albume în întreaga lume, dintre care 45 milioane Statele Unite, fiind una din cele mai bine vândute trupe.

 

 

Metallica trupa de thrash metal din Los Angeles se regăsește pe treapta a opta în acest top. A luat ființă în anul 1981, reușind să vândă peste 100 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din Metallica o formație foarte controversată.

 

 

Nirvana a fost o trupă de muzică grunge rock fondată în 1987 în Aberdeen, statul Washington. Trupa a început să devină cunoscută în „mainstream”-ul muzicii rock mulțumită piesei „Smells Like Teen Spirit” de pe albumul lor din 1991 „Nevermind”. Astfel prin formația Nirvana, a cărui vocalist era Kurt Cobain, rock-ul alternativ a fost introdus masiv în mass-media americană de la începutul anilor ’90 ai secolului trecut.

 

10. Nickleback

11. The Beatles

12. Rolling stones

13. ∆ Alt-J

14. Coldplay

15. Kings of Leon

16. Arctic Monkeys

17. Major Lazer

18. Hoodie Allen

19. Alternosfera

20. Oasis

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente