La Vinăria Brănești din raionul Orhei se va deschide în curând primul hotel subteran din Moldova, care este numit „Epoca de piatră”. Acum, hotelul este în curs de construcție în fosta carieră de calcar din Brănești, potrivit vacanteleluimircea.wordpress.com.
Complexul turistic din Vinăria Brănești „Epoca de Piatră” va avea spații de cazare, un restaurant, săli de mese, un bar, o sală de spectacole, un centru SPA, galerii subterane pentru promenadă, locuri de odihnă și spații special amenajate pentru păstrarea vinului. Acolo vor putea fi organizate evenimente culturale (spectacole, concerte, etc.) și veți avea posibilitatea să filmați (videoclipuri, reportaje, filme, etc.).
Va fi o zonă fără rețea și acces la internet, ca în epoca de piatră. Turiștii vor avea ocazia să descopere o rețea impresionantă de tuneluri și grote din calcar, frumos amenajate. Acolo va fi un adevărat oraș medieval, un oraș din piatră, ascuns sub pământ.
Galeriile subterane în calcar ale viitorului hotel vor oferi vizitatorului coridoare ascunse și slab luminate, tuneluri cu umbre, povești și legende, tot felul de încăperi mai mult sau mai puțin spațioase, atracții turistice și simboluri. Galeriile sunt aproape gata pentru turiști, iar vestea bună este că în câteva luni va fi deschis restaurantul hotelului.
Complexul turistic se află în zona localității Brănești, raionul Orhei, Republica Moldova. Deocamdată turiștii nu au acces la acest hotel subteran, dar în viitorul apropiat va fi deschis publicului. De la Chișinău și până la Complexul turistic din Vinăria Brănești „Epoca de piatră” din localitatea Brănești sunt 49 km pe care îi puteți parcuge cu mașina în aproximativ 50 de minute.