Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe și Integrării Europene din Republica Moldova, Ana Taban, a scris pe pagina sa de Facebook că actualmente nu există informații precum că printre victime s-ar număra și cetățeni ai Republicii Moldova.
„Referitor la incendiul de la un club din București: La acest moment nu deținem informații că printre victimele incendiului ar exista și cetățeni moldoveni. Consulul Republicii Moldova la București este în contact cu autoritățile române. Având în vedere gravitatea cazului și faptul că la București studiază mulți studenți moldoveni, MAEIE va reveni cu informații oficiale cât de curând posibil”, a scris Ana Taban.
Reamintim că un incendiu puternic izbucnit vineri seară, în Clubul Colectiv din Bucureşti, în timpul unui concert, s-a soldat cu moartea a 27 de persoane şi rănirea altor aproape 200. Victimele au fost transportate la mai multe spitale din Capitală, 146 fiind în continuare internate, dintre care nouă în stare foarte gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi 14 la terapie intensivă la Floreasca. Parchetul Tribunalului Bucureşti anchetează cauzele incendiului, urmând să facă cercetări pentru ucidere din culpă şi apoi să stabilească cine ar fi vinovaţii pentru această tragedie.