Procuratura Generală a evaluat activitatea de urmărire penală sub aspectul combaterii traficului de persoane.
Astfel, în decursul a 6 luni 2013 în republică au fost înregistrate 141 de infracţiuni ce se referă la categoria respectivă faţă de 256 de infracţiuni în perioada analogică a anului trecut, dintre care:
În aceiaşi perioadă au fost trimise în judecată pentru examinare în fond 25 cauze penale, dintre care:
# 14 cauze penale cu privire la infracţiunea de trafic de fiinţe umane;
# 2 – trafic de copii;
# 8 – proxenetism;
# 1 – organizare a migraţiei ilegale.
În 6 luni 2013 instanţele de judecată au finalizat examinarea a 61 cauze penale din categoria traficului de persoane, în privinţa a 80 inculpaţi, inclusiv:
# 13 cauze penale privind traficul de fiinţe umane în privinţa a 16 inculpaţi,
# 4 cauze penală privind traficul de copii în privinţa a 7 persoane,
# 1 cauză de scoatere ilegală a copiilor din ţară în privinţa unei persoane,
# 32 cauze penale de proxenetism în privinţa a 41 inculpaţi,
# 11 cauze de organizare a migraţiei ilegale în privinţa a 15 persoane,
Din cele 63 persoane în privinţa cărora au fost pronunţate sentinţe, pedeapsa închisorii a fost aplicată faţă de 18 inculpaţi, 23 persoane – închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar 22 de inculpaţi au fost condamnaţi la amendă penală.
Nefiind de acord cu sentinţele adoptate de judecători, procurorii au înaintat 11 apeluri în privinţa a 14 persoane, solicitînd casarea hotărîrilor ilegale şi netemeinice.
În domeniul protecţiei victimelor traficului de persoane a fost dispusă protecţia a 5 persoane recunoscute ca victime ale traficului de fiinţe umane, fiind referite către instituţiile Sistemului naţional de referire (SNR), beneficiind de asistenţă medicală, materială şi juridică.