Start programului „Tulip Business Incubator 3.0”

ASEM-cover3-270426
Pe scurt

• Tulip Business Incubator 3.0 este un program dedicat tinerilor antreprenori din Republica Moldova, cu vârsta de până la 35 de ani, ce vizează sprijinirea dezvoltării afacerilor aflate la început de drum.
• Programul include instruiri tematice, mentorat oferit de experți, precum și suport financiar nerambursabil pentru reducerea riscurilor asociate lansării unei afaceri.
• Tulip Business Incubator contribuie la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial mai rezilient, competitiv și orientat spre inovație, prin sprijinul noii generații de antreprenori în contextul alinierii Republicii Moldova la standardele europene.

La 24 aprilie 2026 la ASEM a avut loc evenimentul de lansare a programului Tulip Business Incubator 3.0, implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, cu suportul Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Moldova, Netherlands Enterprise Agency și în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Moldova, BackstageIT și ISD.

Gazda evenimentului și partenerul academic al proiectului, Academia de Studii Economice din Moldova, în persoana domnului  Alexandru Stratan, rector ASEM, doctor habilitat, profesor universitar, academician, a evidențiat rolul pregătirii noii generații de antreprenori în contextul alinierii Republicii Moldova la standardele europene.

Cu mesaje de salut și de conținut tematic au fost prezenți și:
# Maaike Keizer, șefa adjunctă a Ambasadei Regatului Țărilor de Jos la Chișinău;
# Adrian Lupușor, director executiv, Centrul Analitic Independent „Expert-Grup.

În cadrul manifestației a avut loc prezentarea proiectului și a rezultatelor edițiilor 2024 și 2025, urmat de panelul privind experiența participanților din ediția precedentă a Tulip Business Incubator.

Tulip Business Incubator este un program dedicat tinerilor antreprenori din Republica Moldova, cu vârsta de până la 35 de ani, conceput pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor aflate la început de drum. Printr-un mix de instruiri tematice, mentorat oferit de experți și suport financiar nerambursabil, programul contribuie la reducerea riscurilor asociate lansării unei afaceri și la dezvoltarea unui ecosistem antreprenorial mai rezilient, competitiv și orientat spre inovație.

Acest material a fost scris și redactat de echipa ASEM. Informațiile prezentate în acest material nu reflectă nici într-un mod opiniile echipei #diez.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Taguri: #promoASEM
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine