În perioada 15 aprilie 2026-15 aprilie 2027 va fi implementat în regim de pilotare o metodologie privind incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități în grădinițe. Conform documentului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), copiii vor beneficia de un sistem educațional mai incluziv, adaptat nevoilor lor individuale.
Conform MEC, metodologia stabilește un cadru unitar pentru identificarea timpurie, evaluarea și sprijinirea copiilor care întâmpină dificultăți de dezvoltare, învățare sau adaptare, încă din instituțiile de educație timpurie.
Metodologia introduce un sistem gradual de sprijin, organizat pe trei niveluri:
# suport preventiv și intensificat – pentru copiii cu dificultăți ușoare sau aflați în situație de risc;
# suport specializat – pentru copiii care necesită intervenția specialiștilor (psiholog, logoped, cadru didactic de sprijin);
# suport extins – pentru cazurile în care dificultățile persistă și necesită intervenții complexe și monitorizare pe termen mai lung.
Sunt prevăzute și forme flexibile de incluziune: totală (participare pe întreaga durată a programului), parțială (program adaptat) și ocazională (participare limitată, în funcție de capacitatea copilului).
În perioada mai-decembrie, aproximativ 1.000 de cadre didactice vor participa la instruiri în cadrul programului național „Investim în educatori”, iar 400 de specialiști debutanți vor beneficia de sesiuni de informare organizate de Centrul Republican de Asistență Psihopedagogică.






