Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, s-a întâlnit astăzi cu elevii Colegiului „Alexei Mateevici”. Aceștia au semnalat anterior condiții de trai nesatisfăcătoare și prezența gândacilor în căminul nr. 15 al Universității Tehnice a Moldovei, unde sunt cazați.
La întâlnire s-a discutat despre cum pot fi îmbunătățite condițiile din cămin și ce face administrația pentru a menține curățenia în interior și în jurul clădirii.
În comunicatul ministerului e menționat că Dan Perciun i-a asigurat pe studenți că „nu vor exista repercusiuni asupra celor care au semnalat problemele constatate, iar administrația căminului va întreprinde măsuri suplimentare de dezinsecție”.
În perioada următoare, vor fi identificate surse suplimentare de finanțare pentru efectuarea lucrărilor de reparație în camerele în care sunt cazați cei peste 180 de tineri.
MEC
Ministrul Dan Perciun a invitat studenții la discuții după ce aceștia au postat pe rețelele de socializare imagini care arătau prezența gândacilor în cămin. Administrația UTM a declarat inițial că imaginile nu ar fi veridice, iar rectorul Viorel Bostan susținea că am putea asista la o campanie de denigrare a instituției.
#diez și alte surse media au demonstrat în timp real că în cămin există gândaci, iar mai mulți studenți ne-au confirmat că imaginile inițiale erau corecte.
În ultimii ani, MEC spune că a investit peste 50 de milioane de lei în renovarea căminelor studențești. De asemenea, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare, ministerul planifică, în următorii ani, renovarea capitală a 15 cămine, investiții ce vor depăși 30 de milioane de euro.






