Președinta Republicii Moldova a înmânat distincții celor care au contribuit la buna desfășurare a summitului

ee
Foto:Președinția Republicii Moldova

Potrivit unui comunicat de presă emis de Președinția Republicii Moldova, șefa statului a înmânat distincții și diplome și a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea Summitului Comunității Politice Europene, contribuind la buna desfășurare a acestuia.

Președinta Maia Sandu a apreciat eforturile echipei organizatorice, formată din reprezentanți ai instituțiilor publice, autorităților locale, ai sectorului privat, societății civile și mass-media, care „a reușit să realizeze evenimentul la cel mai înalt standard”.

„Republica Moldova a demonstrat că are capacități logistice și instituționale, și își merită locul în rândul familiei europene”, se arată în comunicat.

Sursă: Președinția Republicii Moldova
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine