Așa-numitele autorități de la Tiraspol au prelungit codul galben de alertă teroristă până în data de 18 iulie. Decretul a fost semnat de așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
În data de 8 iunie, acesta a prelungit starea de alertă cu încă 15 zile. Ulterior, a fost prelungit codul de alertă teroristă și pe 23 iunie.
Decizia respectivă prevede continuarea activității patrulelor formate din așa-numiții reprezentanți ai organelor de forță pe străzi, în piețe, la stadioane, în parcuri, în stații, în gări și în alte locuri aglomerate.
De asemenea, se efectuează verificări suplimentare a conductelor de gaz, a stațiilor de distribuție a gazelor „în vederea identificării posibilelor locuri de amplasare a dispozitivelor explozive”.
Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.






