Moldova a susținut rezoluția ONU de condamnare a anexărilor ilegale ale unor teritorii ucrainene la Federația Rusă

U.N. General Assembly emergency special session, in New York
Foto: REUTERS/Andrew Kelly

Ieri, 12 octombrie, în cadrul Adunării Generale ONU, Republica Moldova a cosponsorizat măsura introdusă de membrii Adunării Generale, prin care condamnă așa-zisele referendumuri organizate în unele teritorii ucrainene și anexarea lor la Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de către ministrul de externe și integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Decizia a fost susținută cu 143 de voturi.

„Adunarea Generală a ONU se întrunește pentru a lua în considerare rezoluția de condamnare a referendumurilor false și a anexărilor ilegale ale Rusiei. Republica Moldova a cosponsorizat măsura condusă de Uniunea Europeană care insistă și asupra retragerii imediate, complete și necondiționate a forțelor ruse din Ucraina”, se arată în mesajul lui Nicu Popescu de pe pagina sa de Twitter.

Purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, a precizat într-o postare pe pagina sa de Facebook, că: „Moldova nu a recunoscut, nu recunoaște și nici nu va recunoaște rezultatele așa-numitor plebiscite și condamnă în termenii cei mai fermi tentativa anexării ilegitime a teritoriilor ocupate ale Ucrainei, fapt care contravine tuturor principiilor dreptului internațional.”

Sursă foto: Facebook/Daniel Vodă

Amintim că pe 30 septembrie, Putin a semnat acordurile cu privire la aderarea celor patru teritorii ucrainene la Rusia.

Înainte de semnarea acordurilor de aderare a celor patru regiuni ocupate ale Ucrainei la Rusia, Vladimir Putin a ținut un discurs, unde a declarat că „aceasta este voința a milioane de oameni și este dreptul lor inalienabil”, care se bazează „pe unitatea istorică”.

Ulterior, Kievul a venit cu o reacție, menționând că Ucraina nu mai este dispusă să mențină un dialog cu Rusia, atâta timp cât președintele țării rămâne a fi Vladimir Putin. Totodată, Zelenski a anunțat public că țara sa a solicitat aderarea legală la NATO, „într-o manieră accelerată”.

În toate cele patru regiuni s-au desfășurat „referendumuri” privind aderarea la Federația Rusă, în perioada 23-27 septembrie.

Rezultatele votului au fost următoarele:
# în așa-numita republică populară Luhansk – 98,42 % ar fi votat în favoarea aderării la Federația Rusă;
# în așa-numita republică populară Donețk – 99,23 % ar fi votat în favoarea aderării la Federația Rusă;
# în regiunea ocupată Herson – 87,05 % ar fi votat în favoarea aderării la Federația Rusă;
# în regiunea ocupată Zaporijjea – 93,1 % ar fi votat în favoarea aderării la Federația Rusă.

Republica Moldova nu a recunoscut rezultatele acestor referendumuri și a condamnat aceste acțiuni din partea Federației Ruse.

E de menționat că, în februarie 2022, Vladimir Putin a recunoscut „independența” regiunilor Luhansk și Donețk. Rada Supremă din Ucraina a cerut comunității internaționale să nu recunoască această decizie. Între timp, Putin a aprobat folosirea trupelor ruse în străinătate, iar în data de 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, menționând că începe o „operațiune specială” de eliberare. De atunci, în țara vecină a început un război care durează până în prezent.

Echipa #diez transmite situația din țara vecină în fiecare zi, cronologia evenimentelor care s-au întâmplat până la ziua de astăzi o puteți vedea aici.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Ana Mărgineanu
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente