Ce înseamnă Lend-Lease, legea semnată de Joe Biden, care va oferi sprijin militar Ucrainei în războiul cu Rusia

biden2
Foto: Colaj diez.md

Ieri, 9 mai, într-o zi simbolică pentru propaganda rusă, președintele SUA, Joe Biden, a făcut un pas curajos cu scopul de a sprijini armata ucraineană în războiul declanșat de Federația Rusă. Cu alte cuvinte, Joe Biden a devenit al doilea președinte al SUA, primul fiind Franklin Roosevelt, care a semnat renumita lege Lend-Lease, un document istoric care va îmbunătăți capacitatea tehnico-militară a Ucrainei în lupta cu Federația Rusă. În acest material, vă vom explica cum a apărut această lege în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, ce tipuri de ajutor au fost furnizate URSS-ului și ce ajutor urmează să primească Ucraina.

Cum a apărut Lend-Lease?

De la început, haideți să clarificăm acest termen, deoarece aceste două cuvinte poartă o semnificație mult mai mare decât un „simplu ajutor militar” din partea SUA.

Etimologic vorbind, lend se traduce ca „a împrumuta”, iar lease – „a da în chirie”. Altfel spus, SUA se angajează să dea în împrumut tehnică militară de producție americană de ultima generație în scopuri militare (pentru război), iar după încheierea acțiunilor de pe teatrele de luptă, țara beneficiară este obligată să întoarcă tehnica proprietarului.

Pentru prima oară, legea Lend-Lease a intrat în vigoare pe 11 martie 1941, când președintele SUA de atunci, Franklin Roosevelt, a acceptat să ajute URSS în războiul contra Germaniei naziste, până la încheierea războiului în 1945. În acea perioadă, SUA i-a furnizat Uniunii Sovietice mii de avioane, tancuri, mașini blindate, motociclete, camioane, precum și milioane de tone de bunuri de consum, echipamente medicale, medicamente, materie primă (metale) pentru construcția tancurilor, combustibil etc. pe gratis, acestea fiind vitale pentru supraviețuirea Uniunii Sovietice în anii de război. Bugetul acestui sprijin a constituit în acea perioadă 50,1 miliarde de dolari, iar convertind această sumă la rata din 2020, obținem 690 de miliarde de dolari.

Această lege îi oferă președintelui Statelor Unite puterea nestingherită, independentă față de congresul american [n.r. să nu depindă de birocrația care durează mult timp, astfel ca armamentul să ajungă cât mai rapid din SUA în Ucraina], de a ajuta orice țară a cărei apărare proprie este ineficientă față de agresor.

Întrucât, conform legii Lend-Lease, echipamente industriale rămase în URSS trebuiau plătite după încheierea războiului, Statele Unite au încercat să obțină bani pentru ele în valoare de 2,7 miliarde de dolari. Negocierile sovieto-americane din 1948-1949 au fost inutile, deoarece URSS s-a opus categoric să achite acești bani. În 1951, guvernul SUA a redus de două ori datoria la 800 de milioane de dolari. Ca urmare, în 1972 a fost semnat un alt acord privind plata datoriilor pentru livrările în cadrul Lend-Lease. URSS a căzut de acord să plătească 722 de milioane de dolari, inclusiv dobânda, până în 2001. SUA nu a perceput bani pentru tehnica militară uzată, distrusă, ci doar pentru echipamente cu destinație socială (locomotive, camioane) sau pentru tehnica militară care a rămas pe teritoriul țării beneficiare.

Lend-Lease pentru Ucraina

Pe 24 februarie, în următoarea zi după sărbătoarea „Ziua Apărătorului Patriei”, sau cum i se mai zice în țările CSI „Ziua bărbatului”, armata rusă a invadat Ucraina repetând scenariul Germaniei naziste cu tactica de război numită Blitzkrieg [n.r. ofensivă militară generalizată, precedată de atacuri aeriene și bombardamente masive urmate de atacuri foarte rapide asupra punctelor-cheie și obținerea controlului asupra teritoriilor ocupate]. Astfel, după planul lui Putin, această „operațiune specială” trebuia să se termine în 72 de ore, apoi în cinci zile, apoi în câteva săptămâni, apoi într-o lună și ultima dată invocată – 9 mai. Însă armata ucraineană nu a fost de acord cu aceste „reguli” de joc și s-a impus invaziei ruse, chiar dacă în aceste două luni a pierdut multe teritorii: o parte dintre regiunile Luhansk și Donețk, Zaporijjea, întreaga regiune Herson și o bucată din regiunea Harkiv. Observând cum luptă armata ucraineană, țările occidentale s-au coalizat sub patronatul SUA și au început să livreze armament performant NATO pentru a opri invazia. La rândul său, SUA s-a angajat să livreze mai multă tehnică performantă după exemplul celui de Al Doilea Război Mondial. Ieri, 9 mai, Joe Biden a semnat istoricul act care îi va permite să ocolească congresul pentru a livra armament de ultimă generație pentru ca armata ucraineană să aibă posibilitatea să-și restabilească teritoriile pierdute.

Prin urmare, în viitorul apropiat, SUA va livra Ucrainei tehnică militară în baza solicitărilor și priorităților stabilite de Ucraina. Astfel, țara vecină va beneficia de tancuri și mașini blindate, sisteme de artilerie de distanțe mari, sisteme de protecție antiaeriană, rachete antinavă, avioane de vânătoare. Plus la asta, Biden a cerut Congresului American să sprijine ajutorul financiar în sumă de 40 de miliarde de dolari.

Army Maj. Leonard Weschler

Remarcăm că această lege, la fel ca cea semnată în perioada celui de Al Doilea Război Mondial, va livra armament și altor state care vor avea nevoie de protecție suplimentară. „Prezenta lege autorizează puterea administrației ca, până în anul fiscal 2023, să livreze sub formă de împrumut sau chirie echipamente militare Ucrainei și altor țări din Europa de Est”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării al SUA.

Deocamdată nu se cunoaște cantitatea unităților militare care urmează să ajungă în Ucraina. Legea abia a fost promulgată, dar cu toate acestea în Ucraina deja se află circa 100 de obuziere americane, tancuri oferite de NATO și mașini blindate oferite de Canada, Australia, Franța și alte state occidentale.

Citește și Cum a început Al Doilea Război Mondial? Cele mai importante idei din „Spărgătorul de gheață” de Victor Suvorov, pe care nu le învățăm la școală.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente