UPDATE. „Noi nu putem închide unele posturi TV.” CA totuși s-a întrunit în ședința publică extraordinară

CA
Foto: media-azi.md

Consiliul Audiovizualului totuși s-a întrunit azi în ședința publică extraordinară despre care a spus că a anulat-o.

UPDATE:

„Consiliul Audiovizualului nu poate să închidă ori să sisteze activitatea unor posturi TV retransmise pe teritoriul Republicii Moldova în condițiile în care Comisia pentru Situații Excepționale nu a dat indicații speciale în acest sens”, a declarat Eugeniu Rîbca, membru al Consiliului Audiovizualului la ședința de azi.

Drept rezultat, membrii Consiliul Audiovizualului au luat decizia de a monitoriza în mod prioritar emisiunile de știri și dezbateri privind modul de reflectare a evenimentelor din Ucraina, atât la posturile TV locale, cât și produsele retransmise de peste hotare. Hotărârea a fost aprobată cu unanimitate de voturi la ședința de astăzi. Lista canalelor și emisiunilor care vor fi monitorizate va fi stabilită de președintele Consiliului Audiovizualului.

Știrea inițială.

Asta în situația în care mai mulți lideri de opinie de la Chișinău au atras atenția CA asupra necesității impunerii unor măsuri împotriva dezinformării prin intermediul posturilor rusești retransmise pe teritoriul Republicii Moldova.

Pe 23 februarie, Consiliul Audiovizualului (CA) a extins cu încă o zi monitorizarea a cinci posturi de televiziune supuse anterior controlului în contextul „escaladării situației din regiune”. Este vorba despre Prime TV, Moldova 1, NTV Moldova, Primul în Moldova și Jurnal TV.

Mai multe țări europene au anunțat că suspendă difuzarea a posturilor de televiziune rusești pe teritoriul țărilor lor.

Vă amintim că, în luna noiembrie 2021, parlamentul a demis in corpore vechea componență a CA, iar pe 3 decembrie 2021, a fost votată o nouă componență.

Ruslan Mihalevschi, propus de Maia Sandu, la recomandările lui Petru Macovei, director al AO „Asociația Presei Independente” și Anastasia Nani, directoare adjunct al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Liliana Vițu-Eșanu, propusă de Guvernul Republicii Moldova, cu recomandări oferite de Iulian Groza, director al Institutului Pentru Politici și Reforme Europene, și Viorica Zaharia, președinta a Consiliului de Presă.

Larisa Turea, propusă de Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu recomandări oferite de Eugen Doga, compozitor, și Petru Hadârcă, director al Teatrului Național „Mihai Eminescu”.

Orest Dabija, propus de Fracțiunea parlamentară „Partidul Acțiune și Solidaritate”, cu recomandări oferite de Octavian Sirețeanu, președinte al Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale, și Valeria Suruceanu, directoare a Muzeului de Istorie a orașului Chișinău și președinte ICOM Moldova.

Tatiana Crestenco, propusă de Fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, cu recomandări oferite de Maia Bănărescu, Avocata Poporului pentru Drepturile Copilului, și Doina Cazacu, doctoră în drept.

Ana Gonța, propusă de IP „Centrul pentru Jurnalism Independent”, și AO „Asociația Presei Independente”.

Eugeniu Rîbca, propus de AO „Asociația Presei Independente” și AO „Media Guard”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente