Deputații europeni își aleg un nou președinte. Cine sunt principalii favoriți pentru a prelua fotoliul

EP-121460A_Plenary_10_Grandi
Foto: EP Plenary session

Deputații europeni urmează să își aleagă un nou președinte săptămâna viitoare, după ce mandatul președintelui în exercițiu urma să expire, moment ce a coincis cu moartea președintelui David Sassoli, care s-a stins din viață pe 11 ianuarie.

Eurodeputata malteză Roberta Metsola, în prezent vicepreședintă a Parlamentului European, care și-a anunțat candidatura în luna noiembrie pentru funcția de președinte a Parlamentului European este favorită în această cursă pentru a prelua președinția Legislativului European. Votul pentru noul președinte urmează să aibă loc marți, 18 ianuarie, în cadrul primei sesiuni plenare a Parlamentului din anul 2022, potrivit calendarului, scrie Agerpres.

Pentru această funcție mai candidează eurodeputatul polonez Kosma Zlotowski (Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni) şi cu politiciana spaniolă Sira Rego (Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, GUE/NGL).

Roberta Metsola va împlini 43 de ani chiar în ziua alegerilor pentru noul președinte al Parlamentului European.

Parlamentul European a mai fost condus doar de două femei în toată existența sa: de Simone Veil în perioada 1979-1982 și de Nicole Fontaine în perioada 1999-2002, ambele franceze.

Amintim că, președintele Parlamentului European a decedat. În vârstă de 65 de ani, David Sassoli era internat de la Crăciun într-un spital din Italia, cu o complicație gravă a sistemul imunitar.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente