(video) Tinerii și adulții uniți de artă din satul Costești. Povestea ansamblului etnofolcloric „Pruteanca”

Screen Shot 2021-10-22 at 07.11.26
Foto:Centrul Media pentru Tineri

Contabile, medici de familie, studente, directoare de instituții publice – cântă și reprezintă orășelul Costești prin muzică. Artistele spun că: „unde cultura-i dezvoltată, neamul trăiește frumos”.

Vezi acest reportaj, realizat cu implicarea tinerilor.


Acest produs este un exercițiu de activism civic și jurnalism cetățenesc, prin care tinerii învață să se exprime cu privire la problemele sau succesele comunității din care fac parte.

Produs realizat în cadrul unui media tur, organizat de Centrul Media pentru Tineri în proiectul „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer, prin intermediul Programului de granturi Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova.

Această publicație a fost realizată cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul său este responsabilitatea exclusivă a proiectului „Dezvoltarea gândirii critice în rândul tinerilor și sporirea gradului de participare la nivel local” și nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine