(foto) Dacă mergi în sudul Moldovei, fă un popas și pe marginea Lacului Beleu, la Slobozia Mare

Slobozia Mare
Foto: UNDP Moldova

Dacă mergi în sudul Moldovei să vizitezi rezervația Biosferei „Prutul de Jos”, UNDP Moldova te îndeamnă să faci un popas și pe marginea Lacului Beleu, la Slobozia Mare. Localnicii te vor conduce spre „Poarta Beleu”, unde vei poți face hiking de-a lungul lacului sau să mergi cu luntrea, să pescuiești ori, pur și simplu, să admiri păsările la turnul de observare.

La Slobozia Mare, experimentezi și cel mai iute dans popular din sudul țării „Hora ca la Slobozia Mare” și o poți face la „Poarta Horelor”, alături de care e un palat al culturii construit și decorat într-o manieră deosebită, care găzduiește toate cele cinci colective artistice-model, fanfara și ansamblul etno-folcloric „Mocănașii”, a cărui colind de ceată bărbătească este parte a patrimoniului UNESCO.

Cea mai recentă „poartă” deschisă în sat este „Poarta Belșugului”, care te invită în piața rustică agro-turistică. Aceasta este una dintre cele mai mari din sudul Republicii Moldova și singura care va fi deschisă șapte zile din șapte. Aici poți cumpăra lapte și brânzeturi, carne proaspătă, legume și fructe, cereale și nuci, produse din piele și blană, articole de artizanat, toate produse de la antreprenorii și gospodarii din sat. Iar drept bonus, înveți și câțiva pași de horă de la sud pentru că duminica ești însoțit la cumpărături de fanfara locală.

Pentru cei pasionați de istorie și tradiția locală, mergeți la muzeul cu 10 000 de exponate, la casa-muzeu a mamei Catița și la punctul de informare turistică pentru a vă face traseul așa cum vi-l doriți. Seara, gustați din bucatele locale precum: uscățele, plachia, saramurică și, desigur, un vin bun.

Descoperă frumusețea acestei localități în galeria de mai jos.
*Pentru a vedea următoarea imagine, fă clic pe fotografie.

Fotografii realizate de UNDP Moldova

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente