Tot ce s-a întâmplat în SUA de la intrarea susținătorilor lui Trump în Capitoliu până azi. Patru persoane au murit și 52 de persoane, arestate

capitoliu3
Foto: Gettyimages

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. Mii de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu al SUA, Donald Trump, s-au adunat în faţa Capitolului din Washington şi au dărâmat mai multe bariere de securitate, ceea a dus la ciocniri cu poliţia şi la scene haotice în faţa intrării în Congresul SUA, unde congresmenii s-au reunit pentru a valida oficial victoria electorală a democratului Joe Biden. Apoi portestatarii au intrat în Capitoliu.

#1. Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a denunţat miercuri, într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor adunaţi în centrul Washingtonului, presupusele fraude electorale din scrutinul prezidenţial, afirmând că nu îşi va recunoaşte înfrângerea, scrie AGERPRES.
Donald Trump i-a cerut din nou vicepreşedintelui în funcţie, Mike Pence, să intervină în sesiunea plenară a Congresului, pentru a opri validarea rezultatului scrutinului prezidenţial. „Sper că Mike va face ceea ce trebuie. Sper acest lucru, deoarece dacă Mike Pence face ceea ce trebuie, câştigăm alegerile. Tot ce trebuie să facă vicepreşedintele Pence este să trimită documentele înapoi la state pentru revalidare; în acest fel, eu devin preşedinte şi voi veţi fi cei mai fericiţi oameni”, le-a spus Donald Trump susținîtorilor.

#2. Vicepreşedintele american Mike Pence a afirmat că nu se va opune certificării miercuri a victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, ascunzându-se în spatele „constrângerilor” Constituţiei, relatează AFP.

El şi-a prezentat argumentele într-o scrisoare publicată chiar înainte de deschiderea unei sesiuni extraordinare a Congresului menită să înregistreze oficial rezultatele alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie.

(AP Photo/Julio Cortez)

#3. Poliţia Capitolului a ordonat personalului Congresului să evacueze clădirea Cannon precum şi altele din jurul Capitolului, la scurt timp după încheierea unui discurs al preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

#4. Susţinătorii preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au pătruns miercuri în plenul Camerei Reprezentanţilor, care fusese deja evacuată, şi s-au implicat într-o confruntare armată cu agenţii de securitate de la Capitoliu, care au transmis că au auzit focuri de armă, relatează EFE.

O femeie inițial a fost rănită, apoi aceasta a murit din cauza rănilor. Femeia decedată miercuri după a fost rănită de glonţ în sediul Congresului SUA, la Washington, se numea Ashli Babbitt şi era o susţinătoare înfocată a preşedintelui Donald Trump care trăia în sudul Californiei, au informat media americane citând familia ei, scrie AFP.

AP Photo

#5. Gaze lacrimogene au fost folosite miercuri în rotonda Capitoliului din Washington, după pătrunderea în clădire a susţinătorilor preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, iar aleşii au primit ordin să-şi pună măşti de gaz, au declarat doi dintre ei pe Twitter, transmite AFP.

AP Photo

#6. Forţele de poliţie şi-au scos armele miercuri în incinta Camerei Reprezentanţilor a Congresului Statelor Unite, în faţa manifestanţilor pro-Trump care au încercat să pătrundă în sala de şedinţe, a raportat congresmanul Dan Kildee, citat de AFP.

AP Photos

#7. Mai mulţi membri ai Congresului american au denunţat miercuri o „tentativă de lovitură de stat” desfăşurată de partizani ai lui Donald Trump care au reuşit să pătrundă în Capitoliu, parlamentarii avertizând că acţiunea este sortită eşecului, transmit AFP şi Reuters.

#8. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a calificat miercuri protestele violente de la Washington drept „scene şocante” şi a declarat că rezultatul alegerilor prezidenţiale americane „democratice” trebuie respectat, transmite Reuters.

#9. Preşedintele ales al SUA, democratul Joe Biden, a atras atenţia miercuri că democraţia americană se află sub un asalt fără precedent, transmite Reuters.

#10. Congresmeni democraţi i-au solicitat preşedintelui Donald Trump să îi îndemne pe toţi partizanii lui să părăsească clădirea Capitoliului după ce au pătruns cu forţa în timpul sesiunii comune a Congresului pentru certificarea rezultatelor la alegerile prezidenţiale din noiembrie, transmite dpa.

#11. Primarul Washingtonului, Muriel Bowser, le-a cerut miercuri seară cetăţenilor să stea în casă şi a condamnat invadarea clădirii Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, spunând că este vorba de un comportament „ruşinos”, relatează DPA.

Primarul capitalei SUA a instituit starea de urgenţă în DC timp de 15 zile până pe 21 ianuarie, după ziua inaugurării. „Multe persoane au venit în district înarmate şi cu scopul de a se angaja în acte de violenţă şi distrugere. Au folosit agenţi chimici iritanţi, cărămizi, sticle şi arme”, a spus primarul Muriel Bowser. „Motivaţia lor este continuă”, scrie Mediafax.

#12. Pentagonul a activat miercuri toţi rezerviştii din Garda Naţională din Districtul Columbia, adică aproximativ 1 100 de militari, pentru a încerca să pună capăt revoltei de la Capitoliul din Washington unde sute de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au luat cu asalt clădirea legislativului american, transmite EFE.

#13. „Este o privelişte dezgustătoare şi sfâşietoare”, a transmis George W. Bush într-un comunicat, în legătură cu invadarea Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

#14. Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, i-a numit pe protestatari „mari patrioţi” şi a repetat falsele afirmaţii că a câştigat alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, notează dpa.

„Acestea sunt lucrurile şi evenimentele care se întâmplă atunci când o victorie sacră în alegeri este îndepărtată nepoliticos şi vicios de la marii patrioţi care au fost trataţi rău şi nedrept atâta timp”, a spus el într-un tweet. „Amintiţi-vă această zi pentru totdeauna!”, a adăugat el.

#15. Facebook şi YouTube au retras un mesaj video al lui Donald Trump în care preşedintele în exerciţiu a afirmat din nou, neîntemeiat, că alegerile au fost fraudate şi le-a cerut protestarilor care au invadat Capitoliul să se întoarcă acasă, relatează Reuters.

#16. Actuala şefă de cabinet a Primei Doamne Melania Trump, fostă director de comunicare şi ataşat de presă al Casei Albe, Stephanie Grisham, şi-a prezentat demisia miercuri după-amiază, cu efect imediat, ca urmare a violenţelor care au avut loc la Capitoliu, a declarat un responsabil de la Casa Albă, potrivit CNN.

#17. Congresul Statelor Unite şi-a reluat miercuri seară, în jurul orelor 20.00 (joi, 1.0 GMT) sesiunea consacrată certificării victoriei lui Joe Biden la prezidenţiale, suspendată mai devreme în cursul zilei de pătrunderea în forţă a unor manifestanţi pro-Trump la Capitoliu, scriu agenţiile internaţionale de presă

#18. Fostul preşedinte american Barack Obama a afirmat că violenţele de miercuri de la Capitoliu sunt un moment de „mare dezonoare şi ruşine” pentru SUA, dar nu reprezintă o „surpriză totală”.

#19. Vicepreşedintele american Mike Pence a condamnat violenţele susţinătorilor preşedintelui Donald Trump care au invadat miercuri Capitoliul în încercarea de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, în contextul în care Senatul şi-a reluat numărarea voturilor după o întârziere de mai multe ore, relatează AFP şi Reuters.

AP Photo

#20. Patru persoane au decedat şi 52 au fost arestate în timpul protestelor violente desfăşurate miercuri la Capitoliu, unde manifestanţi pro-Trump au reuşit să intre în clădirea care găzduieşte Congresul Statelor Unite, a anunţat şeful poliţiei din Washington DC, Robert Contee, transmite Reuters şi dpa. Totuși încă nu e cert dacă celelalte trei persoane care au murit au o legătură directă cu întâmplările de la Capitoliu.

#21. După reluarea ședinței, obiecţia formulată în Senat faţă de rezultatele alegerilor din Arizona a picat. Doar şase republicani, inclusiv Ted Cruz şi Josh Hawley, au votat pentru, în timp ce 93 de senatori au votat împotrivă.

Contestaţia depusă de echipa lui Donald Trump, care nu recunoaşte numărătoarea voturilor din Pennsylvania, a fost respinsă. Doar șapte senatori au votat pentru, faţă de 92 care s-au declarat contra.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente