Igor Dodon propune angajarea asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi severe

Igor-Dodon

Un capitol aparte în programul electoral al lui Igor Dodon este dedicat sporirii protecţiei sociale în Republica Moldova.

Astfel, actualul şef al statului propune dublarea ajutorului pentru cetăţeni în perioada rece a anului.

„În anul curent, a fost acordat deja ajutor în valoare de 1,5 mlrd. de lei. Acest ajutor va fi majorat de la 500 la ajutor unic pentru pensionari de două ori pe an. Persoanele care primesc o pensie mică, anual vor primi un ajutor unic în valoare de cel puțin 1500 de lei, în luna ianuarie, la sărbătorile de iarnă și la 1 octombrie de Ziua Internațională a Persoanelor în Vârstă. Această sumă va fi indexată anual”, se spune în program.

De asemenea, Igor Dodon propune angajarea asistenţilor personali pentru persoanele cu dizabilităţi severe. „Vor fi angajați 2100 de asistenți personali pentru persoanele care necesită îngrijire permanentă”, precizează el.

O altă prevedere ţine de îmbunătăţirea mecanismului de indexare a pensiilor. „Cele două indexări ale pensiilor, pentru 700 mii de pensionari, trebuie să fie, în total, de cel puțin 10% anual. 1000 lei”, susţine Igor Dodon.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine