După primul tur al admiterii naționale în instituțiile universitare, au mai rămas locuri bugetare. Ministrul educației, Igor Șarov, a prezentat în cadrul unui briefing de presă rezultatele admiterii, menționând că pentru studiile de licență au rămas mai multe locuri libere decât pentru programele de masterat.
Pentru studiile de licență, în acest an au fost oferite 5 000 de locuri bugetare la 169 de specialități. Din numărul total de locuri bugetare, 84 % au fost acoperite, ceea ce înseamnă 4 201 studenți. După turul I, au rămas 789 de locuri bugetare pentru studiile de licență.
La programele de masterat cu formă bugetară au fost înmatriculate 3 014 persoane, ceea ce reprezintă 97 % din numărul total de locuri bugetare oferite. Locuri vacante la buget au rămas 84.
Comanda de stat după turul I de admitere a fost îndeplinită de următoarele instituții: Universitatea de Medicină și Farmacie, Universitatea de Stat din Comrat, Universitatea de Educație Fizică și Sport, Universitatea de Stat din Taraclia, Academia Militară „Alexandru cel Bun”, Academia de Poliție „Ștefan cel Mare și Sfânt” și Academia de Administrație Publică.
Universitățile de stat, dar și cele private care mai au locuri de studii au anunțat turul II de admitere. Aici găsiți perioada în care se desfășoară acesta și locurile bugetare oferite de fiecare universitate.
Reamintim că ministrul educației a precizat că cel puțin în primele două săptămâni de studii, cursurile vor fi desfășurate în format online.