„Noi am schimbat filosofia investigării «Furtului Miliardului».” Alexandr Stoianoglo povestește despre cum PG cercetează cazul

2501(810,455)

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a oferit un interviu pentru newsmaker.md, în care povestește cum instituția pe care o conduce investighează cel mai răsunător dosar de fraudă bancară din țară – „Furtul Miliardului”.

„Am schimbat complet filosofia investigării furtului bancar. Dacă mai devreme pe acest dosar munceau cinci procurori și cinci anchetatori, acum există cel puțin patru grupuri de procurori. Această fraudă conține atât de multe episoade, încât există o muncă pentru o sută de grupuri de anchetatori. Anterior, cazul era investigat unilateral și nu acoperea întregul cerc de persoane care a fost implicat în furt. Cel mai important, nu s-a răspuns la întrebările cine a fost beneficiarul furtului miliardului și unde se află banii. Toată investigația a fost o minciună, așa că trebuie să luăm totul de la început.

Acum, încetul cu încetul, am început să desfacem toate aceste noduri, iar în viitorul apropiat vom încerca să răspundem la unele dintre întrebări. Nu am avut o singură zi liberă, nici măcar în timpul pandemiei. Vreau să spun că s-a depus o muncă enormă: au fost implicate mii de companii, majoritatea fiind deja lichidate, s-au produs o mulțime de tranzacții care au trecut prin șase-șapte-zeci de conturi într-o zi înainte ca banii să fie transferați în off-shore-uri, bănci prin care s-au spălat banii. Toate acestea trebuie nu numai să fie urmărite, dar și probate în același timp”, a declarat Stoianoglo.

Acest articol ar putea include elemente realizate cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială. La #diez, AI-ul este utilizat exclusiv în scopuri auxiliare, precum traduceri, transcrieri audio, subtitrări video sau sintetizarea unor informații. Conținutul final este rezultatul muncii jurnalistice și este analizat și validat editorial.
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine