(foto) Ghid al izvarurilor din Chișinău. Unde găsim, cât costă și care sunt specificațiile vinului fiert în localurile din capitală

parol2

Vinul fiert noi îl numim izvar, dar am observat că unii îl oferă așa cum ne-am obișnuit, alții te corectează și îți spun că este glintwein, iar alții încearcă să-l facă cât mai diferit. Echipa #diez, în persoana Elenei Baranov și a lui Alexandru Lebedev, a decis să testeze cum vinul fiert este oferit la Chișinău, iar pentru prima etapă am ales 11 localuri din centrul Capitalei.

Acest experiment gastronomic-cultural-social l-am numit „Izvar Crawling”, totuși ne-a fost greu să-l facem într-o seară, așa că l-am făcut în trei etape.

Prima etapă – mitropolită: str. Bodoni (La Plăcinte), strada Pietonală (Karl Schmidt) și str. Varlaam (Velgar).

A doua etapă – dacă: str. Șciusev (Hostaria Amarcord, Propaganda, Casa Dacă Boutique Hotel) și un pic din str. Alecsandri (Parol).

A treia etapă – veche: str. Alecsandri (513), str. Armenească (Cactus), str. Bulgară (Dublin Pub) și str. Columna (C-51).

La Plăcinte

Ce spune Elena: „Un vin fiert clasic. Perfect pentru cei care nu iubesc surplusul de zahăr, condimente sau piper negru. Așadar, dacă nu ai gusturi sofisticate, atunci cu siguranță acest izvar îți va fi pe plac. Pe scurt: tot ce este necesar, nimic în plus.”

Ce spune Alex: „ Cred că oricine ar gusta acest izvar va spune că este unul bun, făcut pentru orice fel de gust. Nu e memorabil, dar mereu poți să mai ceri unul.”

Cât costă: 30 de lei izvarul clasic, 35 de lei Glintwine cu cătină (pentru un pahar)

Ce alegere există: izvar clasic și glintwein cu cătină

Din ce fel de vin e făcut: vin marca Rădăcini din seria lor Alb-Roșu

Specificații tehnice: glintwine-ul cu cătină, pe lângă cătină, conține și suc de mere, de asemenea, izvarul are mix de condimente

Localul se închide, de obicei, la ora 22.00.

Karl Schmidt

Ce spune Elena: „Este un vin fiert departe de cel clasic. Pot spune că este unul sofisticat întrucât are multe condimente și piper negru pe măsură. Acest lucru însă nu-l face mai puțin bun. Toate ingredientele sunt combinate atât de bine, încât produsul final este unul foarte echilibrat. Piperul negru îți dă senzația necesară de iute. Din toate izvarurile gustate, cu acesta m-am identificat cel mai bine, poate din motiv că mi-a adus aminte de vinul super-iute preparat de bunelul meu.”

Ce spune Alex: „Mi-a plăcut cum a fost servit, foarte instagramabil. De asemenea, mie îmi place să pescuiesc fructele din izvar; astfel, pentru că are măr și portocale, m-am jucat un pic. La gust e tare plăcut și dacă mi-aș imagina un izvar, acesta va fi așa.”

Cât costă: 50 de lei (pentru un pahar)

Ce alegere există: există doar un fel de izvar

Din ce fel de vin e făcut: Kazayak Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: frumos ornamentat, cu mix de condimente (anason, cuișoare, piper), conține măr și portocală

Localul se închide, de obicei, la ora 23.00.

Velgar

Ce spune Elena: „Este un vin fiert clasic, adaosul fiind doar o portocală. Dacă ești amator de dulce, atunci acest izvar este potrivit pentru tine. De asemenea, am remarcat aroma piperată. Așadar, dacă vrei să încerci un izvar foarte dulce și piperat, îl găsești aici.”

Ce spune Alex: „Dacă ești răcit, acest izvar îți va destupa nasul deodată, este destul de piperat, dar nici nu observi cum trece un ulcioraș.”

Cât costă: 60 de lei (pentru un ulcioraș)

Ce alegere există: izvar clasic doar la ulcioraș

Din ce fel de vin e făcut: vin de casă

Specificații tehnice: dulce, destul de piperat

Localul lucrează, de obicei, până la ora 2.0

Hostaria Amarcord

Ce spune Elena: „Acest izvar mi s-a memorat datorită unui gust iute specific, nu este vorba despre clasicul piper negru, ci despre un soi de condimente iuți, care îl fac mai diferit față de izvlarurile clasice. De asemenea, izvarul este bogat în fructe. Așadar, un vin fiert potrivit pentru cei care s-au săturat de izvarul clasic.”

Ce spune Alex: „Inițial credeam că acest izvar conține chili; foarte plăcut și incită la discuții cu comesenii.”

Cât costă: 55 de lei (pentru un ulcioraș)

Ce alegere există: izvar la ulcioraș

Din ce fel de vin e făcut: Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: nu conține zahăr, doar miere, de asemenea are mere și portocală

Propaganda

Ce spune Elena: „Aici am găsit cel mai neobișnuit izvar dintre toate pe care le-am încercat. Dacă îți place să experimentezi, atunci îți recomand să încerci. Doar că uită de vinul fiert clasic. Aici e cu totul o altă situație. Este vorba despre un gust intens, care se datorează adaosului de amaretto. Deci, este o băutură destul de grea, spre exemplu, eu nu sunt fana tăriilor, așa că nu am reușit să golesc nici măcar jumătate din pahar (care apropo este unul tare drăguț, exact ca cele din tren).”

Ce spune Alex: „Ca să bei acest izvar trebuie să-ți placă amaretto. Mi-a părut cu mai multe grade de alcool în comparație cu altele, e plăcut la gust, dar nu cred că într-o seară aș vrea să iau două. E memorabil anume prin acest mix de vin fiert și licioar. Și desigur că și datorită cănuțelor în care e servit, ai sensația că se va anunța că următoarea stație e Ungheni.”

Cât costă: 65 de lei (pentru o cănuță)

Ce alegere există: izvar alb și izvar roșu

Din ce fel de vin e făcut: izvarul roșu e făcut din Cabernet Merlot de la Rădăcini, cu adaos de amaretto, iar cel alb cu adaos de Cointreau

Specificații tehnice: destul de puternic alcoolic, pe lângă izvar, mai servesc și cidru cald

Localul lucrează până la 23.00.

Casa Dacă Boutique Hotel

Ce spune Elena: „Aici am gustat cel mai apropiat izvar de cel care se gătește la mine în sat. Pot spune că este un vin fiert clasic. Diferența constă în condimentele adăugate. Mi-a plăcut mult faptul că nu se utilizează zahăr (sau doar zahăr brun la dorință). Interesant a fost și faptul că iuțeala se datorează piperului alb. Dacă ți s-a făcut dor de izvar clasic, care să fie și deservit pe măsură, atunci recomand. Ni s-a spus că ingredientul principal este «multă dragoste», așa că mai ai un motiv pentru ca să încerci izvarul de aici.”

Ce spune Alex: „Cei de la Casa Dacă au încercat să facă un izvar clasic, dar să se joace cu ingredientele, e dulce dar nu conține zahăr, e piperat dar nu conține piper negru. Mi-a plăcut și felul în care persoana care îl aduce îți povestește despre băutură.”

Cât costă: 65 de lei (pentru un ulcioraș)

Ce alegere există: izvar clasic

Din ce fel de vin e făcut: Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: conține doar miere, piper alb și, la dorință, se poate adăuga zahăr brun

Localul se închide la ora 23.00.

Parol

Ce spune Elena: „Dacă nu-ți place senzația de iute și iubești dulcele, atunci aceasta este varianta potrivită pentru tine. Nu am simțit deloc iuțeală, în schimb am simțit foarte multe dulce. Acest dulce vine nu de la zahăr, ci de la un sirop. Așadar, dacă vrei să-ți îndulcești viața cu ceva călduț și cu o portocală drăguță, poți încerca acest izvar.”

Ce spune Alex: „E și normal ca într-un local bazat pe mixologie să nu găsești un izvar așa cum îl ții minte de la bunici. Astfel pregătește-te de experimente. Dacă îți plac cocteilurile dulci, atunci acesta e localul tău. Pentru mine a fost prea dulce, mega dulce, cred că și acum țin minte cât de dulce a fost.”

Cât costă: 60 de lei

Ce alegere există: Cherry Mulled Wine

Din ce fel de vin e făcut: Cricova Premier Merlot

Specificații tehnice: acest izvar este un experiment, destul de dulce deoarece conține sirop de cireșe și lichior de cireșe plus suc fresh de portocale, de asemenea mix de condimente (cardamon și scorțișoară)

513

Ce spune Elena: „După câteva înghițituri am spus că: ardeee. Da, aici am gustat cel mai piperat izvar din oraș. Piperat așa ca la carte. Este foarte asemănător cu izvarul clasic pe care îl știu de acasă, deși are adaos de fructe uscate și condimente. Deci, dacă îți plac senzațiile tari și iuțeala, atunci cu siguranță trebuie să încerci izvarul de la 513. Apropo, aici izvarul este turnat în niște cănuțe tare drăguțe, care îți aduc aminte de casă.”

Ce spune Alex: „Vii răcit și ieși piperat. Izvarul de la 513 e servit în cănuță, de parcă dacă îl termini, mai treci pe la ceaun și îți mai iei o cănuță. Am pescuit fructele și de aici și când notam impresiile, am scris: «ARDE!!!». Tare bunicel, aș mai încerca.”

Cât costă: 55 de lei

Ce alegere există: izvar clasic

Din ce fel de vin e făcut: Bostavan Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: foarte piperat, conține fructe uscate și zahăr, și miere

Se servește doar până la 22.30, deoarece atunci se închide bucătăria.

Cactus

Ce spune Elena: „Izvarul este unul foarte ușurel, fără exagerări de dulce sau piperat. În acest vin se adaugă suc fresh de portocală și acest suc îi oferă un gust mai specific, dar foarte plăcut. Deși are o aromă puternică, gustul este foarte echilibrat. Dintre toate izvarurile gustate, pe acesta l-am băut cel mai ușor”

Ce spune Alex: „Mi-a părut un vin fiert foarte elegant, care dispare din cănuță fără să-l observi. Deși eu am luat cu ghimbir, abia după ce l-am terminat, mi-am adus aminte că e cu ghimbir. Nu știu dacă e memorabil prin gust, dar l-am memorat prin sentimentul de simplitate care ți-l oferă. Recomand.”

Cât costă: 85 de lei izvarul clasic, 95 de lei izvarul cu ghimbir

Ce alegere există: izvar cu ghimbir și izvar clasic

Din ce fel de vin e făcut: Purcari Pastoral

Specificații tehnice: paharul vine cu o felie de portocală și conține suc fresh de portocale și miere

Lucrează până la 23.00.

Dublin Pub

Ce spune Elena: „Aici am gustat un vin fiert clasic. Aroma izvarului este una destul de iute, însă gustul este moderat. Vinul nu se simte atât de tare, așa că dacă nu prea îți place alcoolul, dar vrei să încerci un izvar, aici găsești o variantă clasică fără un gust impunător de alcool.”

Ce spune Alex: „E un bun izvar dacă nu te aștepți la nimic. Oricum mi-a părut cel mai puțin intens în gust din toate pe care l-am gustat. Mă gândeam că poate a fost fiert prea mult și i s-a evaporat alcoolul. În rest, clasic, fără mari obiecții.”

Cât costă: 45 de lei

Ce alegere există: izvar clasic

Din ce fel de vin e făcut: Fautor Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: miroase piperat, dar nu e, conține portocală, mere și miere

Localul lucrează până la 23.00.

C-51

Ce spune Elena: „Aici am găsit un vin fiert clasic. Fără mult adaos: niște mere, portocală, mixt de condimente și sirop de zahăr. Chiar dacă pare mult, de fapt nu e. Toate aceste componente sunt foarte bine echilibrate. Ah da, și evident, aici puteți gusta izvar din vin alb. Eu, de exemplu, nu beau vin roșu, cu excepția izvarurilor, așa că m-am bucurat foarte mult că pot încerca și izvar alb, care era, de asemenea, foarte echilibrat: nici prea dulce, nici prea iute.”

Ce spune Alex: „Cred că la raportul preț-calitate, aici poți găsi unul din cele mai tradiționale izvaruri, fără prea multe artificii și foarte echilibrat. Cred că dacă nu eram la al patrulea local, aș mai fi luat unul. Mi-a plăcut că există alegere dintre alb și roșu, mai ales pentru cei care nu prea prietenesc cu taninurile.”

Cât costă: 30 de lei

Ce alegere există: izvar alb și izvar roșu

Din ce fel de vin e făcut: izvarul alb e făcut din Bostavan Sauvignon Blanc, iar cel roșu din Bostavan Cabernet Sauvignon

Specificații tehnice: conține portocală și măr, doar zahăr

Localul lucrează până la 23.00

***

Deoarece știm că nu am reușit să cuprindem întreg Chișinăul, vă rugăm în comentarii să ne recomandați și alte etape. De asemenea, acceptăm invitații la un izvar bun.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente