Tehnologiile au avansat atât de mult, încât, în unele cazuri, ele ne pot salva viața. Vorbim despre dispozitive electronice și obiceiurile sănătoase care ne ajută să reducem considerabil riscurile unor boli respiratorii, cardiovasculare, cancer sau obezitate. Echipa BeBetter continuă să vă povestească experiențele oamenilor care folosesc gadgeturi pentru a duce un mod sănătos de viață. În a doua parte am discutat cu patru tineri care ne-au mărturisit cum au reușit, datorită tehnologilor de ultimă generație, să ducă un mod mai sănătos de viață.

12

# Monitor de somn

Grigore Șobea folosește dispozitive electronice cu același scop bine determinat – îmbunătățirea stării sale fizice. Doar că o face în altă direcție. Acesta își monitorizează somnul cu ajutorul unui smartwatch. „Sunt printre primii oameni care folosesc smartwatch-ul ca dispozitiv care mă ajută să-mi monitorizez somnul. Nu vă puteți imagina cât de util este acest dispozitiv. El calculează cât timp îmi ia să adorm, cât durează somnul în toate fazele sale, calculează timpul de trezire și multe alte date importante. El mă ajută să-mi analizez necesitățile organismului, să-mi programez ziua în așa fel, încât să nu-mi «stresez» obișnuința de a dormi sănătos.

„De asemenea, smartwatch-ul îl folosesc și ca deșteptător. O funcție importantă pentru mine, deoarece el «intuiește» când este mai bine ca să mă trezească în funcție de somnul pe care l-am avut în această noapte”, a mai adăugat Grigore.

4

# Sticla inteligentă

Ana Crețu este o altă persoană intervievată de platforma BeBetter, interesată de îmbunătățirea stării sale fizice. Dispozitivul inteligent pe care îl folosește aceasta este sticla de apă cu monitorizare a consumului: „Deja de câteva luni țin cont, la modul serios, de cantitatea de apă pe care o consum zilnic. Totul a început atunci când îmi doream să slăbesc. Am apelat la un antrenor de fitness, dar și la un nutriționist. Aceștia mi-au recomandat să consum cât mai multă apă, întrucât, îmi ziceau ei, voi obține rezultatele dorite mai rapid și fără riscuri pentru sănătate. Înainte consumam, zilnic, foarte puțină apă, iar acum ajung și la trei litri. Beau apă purificată, la temperatura camerei. Pot să zic că am ajuns să mă simt foarte bine și sunt mai energică decât de obicei, iar în așa mod mi-am atins scopul — am reușit să dau jos kilogramele în plus. Nu mă opresc la acest rezultat, deoarece această obișnuință s-a transformat într-o rutină zilnică și nu vreau să risc să ajung la condiția mea fizică anterioară. Sticla cu apă, care e mereu la îndemână, m-a ajutat să scap de multe griji. Acum sunt mândră de mine, pentru că nu m-am oprit după primul succes”, ne-a mai mărturisit Ana.

# Dispozitive alternative fumatului

3

 

Cristian Baraghin a ales o altă alternativă. Spune el că a început să utilizeze dispozitivul de încălzire a tutunului IQOS din luna iunie a acestui an. Motivul său era unul simplu —  îl deranja mirosul neplăcut al țigărilor și, totodată, spera că, datorită IQOS, va reuși să renunțe la fumat pentru totdeauna. „Îmi fac griji în legătură cu sănătatea mea, de aceea vreau să evit cancerul pulmonar sau alte maladii periculoase. În același timp, conștientizez că fumatul dăunează sănătății mele și a celor din jur. Fumul țigărilor clasice este toxic și îmi doresc să scap cât mai rapid de această dependență”, mărturisește Cristian. Tot el a mai adăugat că, spre deosebire de țigări, IQOS-ul s-a dovedit a fi o soluție bună pentru două probleme simultan: mirosul urât și riscul bolilor grave.

5

 

Adrian Prisacari recunoaște că a fumat 10 ani, dar că acum două luni a început să utilizeze țigarete electronice de tip vape și că acum se simte mai bine. „Am trecut la acest dispozitiv electronic pentru că simțeam cum îmi pierd apetitul, mă deranjau durerile de plămâni și, în ultimii ani, aveam senzația că nu-mi simt vârfurile degetelor. Acum, însă, mă simt mai bine. Ba chiar am început să mănânc tot mai bine. Când urc la etajul patru, simt că nu mai obosesc. Mi-a dispărut și tusea cronică, iar respirația s-a normalizat”, ne-a mărturisit Adrian. Mai mult, tot el a recunoscut că, de fapt, costul acestui dispozitiv este mult mai accesibil și mai rentabil decât banii pe care îi cheltuia pe țigările obișnuite. „Lunar cheltuiam aproximativ 1 000 de lei, iar cu vape-ul mi-am redus de cinci ori cheltuielile. Timp de două luni, am cheltuit doar 200 de lei pentru lichid. Da, am cumpărat și dispozitivul cu 800 de lei, dar a fost o investiție de lungă durată”, a mai adăugat Adrian.

„În concluzie, acum mă simt considerabil mai bine. Mă bucur că nu mai am probleme cu sistemul respirator și cardiovascular, iar cea mai mare victorie a mea este că simt gustul mâncării.”

# Purificator de aer

Penultimul dispozitiv (mai rar folosit) din selecția noastră este purificatorul de aer. Acesta are menirea să filtreze aerului poluat din locuințe, protejându-ne sănătatea pe termen lung. Puțini oameni însă cunosc despre beneficiile lui asupra organismului uman. Acesta elimină alergenii din praf, distruge diverse bacterii și viruși, particule de polen, microorganisme din aer și alergeni din parul animalelor de companie, precum câini și pisici. Totodată, în combinație cu un umidificator puteți scăpa și de mucegai și, în același timp, de o eventuală afectare serioasă a sistemului respirator cu sporii ciupercilor.

Vezi aici prima parte, unde alți oameni ne-au povestit despre dispozitivele care le-au îmbunătățit viața.